Categories: Administratie

Proiecte aprobate prin PNDL la Ghiroda: gradinita noua si extinderea retelei de apa

Primăria Ghiroda a depus la Ministerul Dezvoltării șase proiecte de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL), din care două au fost acceptate. Este vorba de construirea unei noi grădinițe și de extinderea sistemului de alimentare cu apă.

Construirea grădiniței costă 5,5 milioane de lei, din care 3,1 milioane prin PNDL. Al doilea proiect vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă în comună, valoarea totală fiind de 11,1 milioane de lei, din care 6,2 milioane prin PNDL. Pe 30 octombrie au fost depuse la Ministerul Dezvoltării studiile de fezabilitate. „Grădinița va fi construită în spatele celei existente, va avea o capacitate dublă, sală de mese și dotări moderne. Extinderea rețelei de apă are o lungime de peste 23 de km, deservind întreaga zonă de «după pod». Urmează să scoatem la licitație proiectarea tehnică a celor două investiții, ne dorim ca anul viitor să demarăm lucrările pentru cele două proiecte”, a declarat primarul comunei, Ionuț Stănușoiu.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago