Robu cere Consiliul Concurentei sa verifice toate cluburile de fotbal. De ce finantarea in sport e ajutor de stat doar la Timisoara?

De ce în Voluntari sau la Chiajna se poate, dar la Timișoara nu? Primarul Nicolae Robu cere Consiliului Concurenței să se pronunțe dacă, în toată țara, finanțarea cluburilor sportive profesioniste din fonduri publice este – sau nu – ajutor de stat. Robu reclamă discriminarea la care este supusă Timișoara, și nu doar în sport.

În luna septembrie, primarul Nicolae Robu anunța că ACS Poli va rămâne fără finanțare de la bugetul local. În luna august, propunerea de finanțare de la bugetul local a fost retrasă de pe ordinea de zi a plenului CL, iar Robu s-a adresat Consiliului Concurenței, cerând clarificări. „Vine Consiliul Concurenței și spune că, plătindu-se salarii la aceste cluburi, se consideră că orice fonduri date de la bugetele locale înseamnă ajutor de stat. Nu știu cum e ajutor de stat, câtă vreme statul nu este prezent, că bugetul comunității este altceva. Orice structură este calificată ca întreprindere dacă desfășoară activitate economică (…) Pe cale de consecință, orice ajutor financiar înspre cluburi de la bugetul de stat sau cele locale reprezintă ajutor de stat”, a declarat edilul.

Nicolae Robu a revenit asupra acestei teme și cere acum Consiliului Concurenței să se… autosesizeze în cazul tuturor cluburilor sportive care primesc bani de la administrațiile locale. „Onor Consiliul Concurenței, suntem în România, și noi, Timișoara, și Chiajna, și Voluntari, și Iași, nici nu mai știu câte, probabil sute de unități administrativ-teritoriale din țară, în care se dau bani de la bugetele locale către structuri sportive profesioniste, și în Liga I, și în Liga a II-a, și în alte sporturi. Păi dacă suntem în aceeași țară, cum asigurăm concurență corectă, dacă la Timișoara se interzice, iar în rest e voie? Dacă nu s-a autosesizat Consiliul Concurenței, fac eu acum o sesizare publică și cer Consiliului Concurenței să se pronunțe clar pentru toate cluburile din țară dacă e permisă finanțarea sau dacă e ajutor de stat. Nu ne mai jucăm tot așa, că numai la Timișoara nu se poate (…) Chiar nu se sesisează nimeni că în țara asta lucrurile sunt rânduite prost? Această discriminare negativă la adresa Timișoarei este inacceptabilă și alimentează, pe bună dreptate, nemulțumirea din ce în ce mai mare a timișorenilor. Cer să se termine cu așa ceva din partea tuturor”, spune primarul.

Întrebat dacă va face un demers oficial, Robu a declarat că așteaptă o reacție a CC, în urma declarației sale publice și spune și fotbaliștii lui ACS Poli sunt afectați de nedreptatea care i se face echipei lor. „Eu aștept. După această intervenție publică a mea, cer Consiliului Concurenței să se pronunțe foarte clar pentru toate cluburile din țară: e ajutor de stat dacă se plătesc salarii sportivilor? Pentru toți același lucru, că de aceea este Consiliul Concurenței, să asigure concurență corectă. Joci cu adversari care au pe piept sponsori primăria cutare… nu am nimic cu acele localități, vreau dreptate, atât. Cu ce sentiment intră fotbaliștii noștri pe teren când ei știu că n-au salariile luate pentru că Primăria Timișoara nu are voie să-i finanțeze, iar adversarii vin și-și pun la vedere că au bani de la primăria lor? Nu este normal”, a conchis edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago