Timişorenii vor putea să îl întâlnească pe Titan – The Robot, robotul gigant care dansează și vorbește. El va fi prezentat publicului în cadrul Design in the Age of Intelligence by Flex.
Evenimentul organizat de compania multinaţională din Timişoara este unul dintre proiectele internaționale care arată că inteligența artificială și inteligența umană pot face echipă și, în același timp, evidențiază rolul și impactul pe care îl are tehnologia în viața noastră. Titan va putea fi văzut în acţiune în perioada 20-21 octombrie, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Robotul va intra în contact cu vizitatorii pasionați de tehnologie, robotică, inovație, fiinde prezent pentru a doua oară în România. El este adus la Timişoara de compania timişoreană cu scopul de a transmite publicului, mai ales tinerilor, că oportunitățile de dezvoltare profesională în domeniul cercetare și dezvoltare sunt uriașe și în zona de vest a României. Programul va cuprinde și ateliere creative pentru copii și adulți, o zonă de gaming, de descoperire a științei, toate acestea având scopul de a încuraja comunitatea locală să sprijine educația în domeniul cercetării și inovării.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…