Categories: Sănătate

Vrei sa stii ce riscuri sunt sa faci tromboza? Fa-ti testul rapid online

Medicii de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean au găsit o modalitate diferită să se alăture campaniei de informare World Thrombosis Day. În premieră pentru România, a fost lansat un chestionar online pe care îl poate parcurge oricine vrea să afle dacă există vreun risc de a face tromboză venoasă profundă.

Tromboza venoasă nu este deloc rar întâlnită, sunt numeroase persoane care suferă de această afecțiune care, în unele cazuri, duce chiar la decese intraspitaliceşti. Tromboza venoasă profundă este periculoasă, deoarece din cheagul format se pot rupe bucăţi, numite emboli, care circulă în sânge şi se opresc în plămâni. Această complicaţie se numeşte embolie pulmonară şi este o urgenţă medicală. Embolia pulmonară masivă poate fi fatală în timp foarte scurt. Această patologie este uneori dificil de recunoscut, dar, dacă este diagnosticată, poate fi tratată eficient. „Sunt mai multe cauze care duc la apariția trombozei. Este vorba de modificarea peretelui vasului, a conținutului, adică a sângelui și a vitezei de circulaţie a acestuia. De exemplu, putem fi bolnavi pentru că am suferit un traumatism sau o intervenție chirurgicală, și asta înseamnă că vasul poate să fie lezat. Dacă stăm la pat, viteza sângelui scade, pentru că nu facem mișcare. Dacă suntem deshidratați, conținutul vaselor se modifică. Dacă stăm mult în avion, nu ne mișcăm, există riscul apariției trombozei”, a declarat chirurgul Mihai Ionac, cu ocazia lansării chestionarului online.

Chestionarul are 30 de întrebări, iar la final se obţine un rezultat asupra riscului de a face tromboză. Este extrem de util, iar în cazul în care se descoperă o problemă, pacientului i se sugerează să consulte un medic. Procedura se numeşte scorul Caprini şi este utilizată în numeroase spitale din străinătate, ca procedură standard. „Dacă pacientul are un scor mare, automat medicul știe că trebuie să-și ia măsuri în plus pentru ca pacientul respectiv să nu facă tromboză venoasă profundă”, a mai spus Ionac. Frecvența cu care apar cazurile de tromboză este ridicată. „Avem aproape în fiecare gardă, una-două internări cu tromboză. 1% din trombozele venoase se soldează cu deces, iar până la 70% dintre pacienți rămân cu sindromul posttrombotic, o boală incurabilă care înseamnă că sângele din membrul respectiv se scurge cu greutate către inimă. Poate să aibă un picior mai dur, mai gros, poate să dezvolte ulcere, devine o invaliditate care conduce la dificultate mare să-ți desfășori munca, activitățile casnice, să te deplasezi. Tromboza venoasă profundă este o boală care scade mult calitatea vieții”, a mai declarat Ionac. Chestionarul online se găsește aici.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

15 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

22 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

22 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

22 de ore ago