Dacă vreți un spațiu comercial în zona istorică a Timișoarei, mare grijă! Trebuie neapărat să treceți pe la Direcția Județeană de Cultură, pentru că aveți nevoie de un aviz. În ultimii doi ani însă, mai puțin de un sfert din schimbările în acest domeniu au respectat legea.
Dezvoltarea rapidă a Timișoarei atrage după sine schimbări frecvente de funcțiune ale spațiilor comerciale din zona istorică. În ultimii doi ani însă, mai puțin de 25% dintre aceste schimbări au fost făcute cu acordul Direcției Județene pentru Cultură Timiș. Unii proprietari au depus documentația necesară, în alte cazuri fiind vorba despre autosesizări al DJC Timiș sau ale Poliției. Altfel spus, peste 70% din aceste spații funcționează ilegal din punct de vedere al intervenției pe monumentele istorice. „Această situație este generată, în mare parte, de lipsa informării. Cei care fac astfel de modificări nu știu că au nevoie de un aviz din partea Direcției pentru Cultură. Ca să evităm astfel de situații, am avut o serie de întâlniri de lucru cu responsabilii din Primăria Timișoara, solicitându-le ca, atunci când eliberează autorizațiile necesare unui astfel de demers, să le comunice solicitanților că au nevoie și de un aviz din partea noastră. Din păcate, Primăria Timișoara nu s-a arătat deschisă la un astfel de demers”, spune Sorin Predescu, director executiv Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Pentru a scădea pe viitor numărul intervențiilor fără autorizație, cei de la DJC intenționează să înceapă o campanie de informare. „În perioada următoare vom demara un proces de informare a timișorenilor, privitor la avizele necesare pentru intervențiile din și pe clădirile istorice. Nu mai vrem să existe scuza lipsei de informație. Oamenii trebuie să știe că există lege și că ea trebuie respectată”, spune Maria Tîrtea, consilier Patrimoniu Imobil la DJC Timiș.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…