Numele nu îţi garantează succesul şi nici măcar spectatori la meci, astfel că duelul „greilor” din liga secundă dintre Ripensia şi UTA nu a adunat nici 500 de spectatori, pe marele oval timişorean.
Partida a generat însă oftaturi de ambele părţi, pentru că atât gruparea bănăţeană, cât şi cea arădeană au avut şansa victoriei. Ripensia a ratat un penalty la începutul părţii secunde, iar UTA a trimis mingea de două ori în bară, însă în cele din urmă jocul s-a terminat nedecis, 1-1! Oaspeţii au fost mai activi în prima parte, când au ratat şi marile ocazii, iar în partea secundă, Zaluschi a irosit un penalty. În cele din urmă, Mediop a deschis scorul în minutul 62, dar zece minute mai târziu Curtuiuş a restabilit egalitatea. Pe final, ambele echipe au trecut pe lângă golul victoriei, însă tabela nu s-a mai modificat. Astfel, fiecare echipă a luat câte un punct din această întâlnire, UTA face 18 puncte şi se situează pe locul 13, în timp ce Ripensia are 20 de puncte şi e pe locul 11. În etapa din weekend, bănăţenii merg la Motru pentru jocul cu Pandurii, iar peste 10 zile urmează derbiul oraşului, cu Politehnica. (sursa foto: www.facebok.com/RipensiaTimisoara)
Ripensia: Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), Stoi, Apro, Vlădia, Toma – Tudor, Zaluschi (M. Toma 90+1′), Ad. Ungureanu (Bobină 63′) – Dumiter, Mediop (Matiş 90+3′)
Antrenor: Radu Suciu
UTA: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Tănase (Jorza 86′), Cârstocea – Strătilă (Păcurar 58′), Stahl (Prună 73′), Hlistei – Curtuiuş (c)
Antrenor: Cristian Todea
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…