Categories: Invatamant

Cei mai buni studenti si tineri cercetatori din Timisoara, rasplatiti pentru performante / CINE SUNT

Aproape 40 de tineri, studenți și cercetători, vor fi premiați, la Timișoara, la cea de-a 22-a ediție a Galei „Student Eminent”. Aceasta este organizată în fiecare an de Asociaţia Orizonturi Universitare, alături de CL Timișoara și filiala locală a Academiei Române.

Gala „Student Eminent” este programată luni, 18 decembrie, la ora 19, în Amfiteatrul „Alexandru Rogojan” al Universităţii Politehnica Timişoara, clădirea Electro de pe Bd V. Pârvan nr. 2. Diploma şi premiul „Student Eminent” vor fi acordate câte unui student de la Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Universitatea Tibiscus și Universitatea „Ioan Slavici”. De asemenea, diploma şi premiul „Cercetător Eminent” se acordă unor tineri cercetători cu teza de doctorat susţinută recent şi rezultate remarcabile în activitatea universitară. Iată care sunt premianții acestui an:

Student Eminent 2017

  • Iulia Ana Maria Stancu, Universitatea Politehnica, Arhitectură
  • Andrei Heidelbacher, Universitatea Politehnica, Automatică şi Calculatoare
  • Ioana Cozma, Universitatea Politehnica, Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
  • Victor Soltan, Universitatea Politehnica, Construcţii
  • Patrik Dennis Schmiedt, Universitatea Politehnica, Electronică şi Telecomunicaţii
  • Florinel Butaru, Universitatea Politehnica, Electrotehnică şi Electroenergetică
  • Bogdan Dorel Cioroagă, Universitatea Politehnica, Inginerie din Hunedoara
  • Cătălin Florin Pleş, Universitatea Politehnica, Management în Producţie şi Transportur
  • Paul Opincă, Universitatea Politehnica, Mecanică
  • Karina Bianca Ioana Hauer, Universitatea Politehnica, Ştiinţe ale Comunicării
  • Flavia Aurora Popescu, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Agricultură
  • Aura Alexandra Mihalache, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Horticultură şi Silvicultură
  • Marina Mirabela Marean, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Management Agricol,
  • Gheorghe Vicenţiu Predescu, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Medicină Veterinară,
  • Claudia Izabela Oprinescu, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Tehnologia Produselor Agroalimentare
  • Maria Alexandra Ferencz, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Zootehnie şi Biotehnologii
  • Carla Cezara Pădurean, Universitatea de Vest, Arte şi Design
  • Denisa Laura Cîrcioban, Universitatea de Vest, Chimie, Biologie şi Geografie
  • Mariana Cristina Bulucea, Universitatea de Vest, Economie şi Administrarea Afacerilor
  • Silviu Ioan Lazăr, Universitatea de Vest, Drept
  • Sara Maria Farzat, Universitatea de Vest, Educaţie Fizică şi Sport
  • Andrei Cordoş, Universitatea de Vest, Fizică
  • Florin Gherheş, Universitatea de Vest, Litere, Istorie şi Teologie
  • Mihnea Florin Vîlceanu, Universitatea de Vest, Matematică şi Informatică,
  • Iolanda Lorena Kristof (Banyacskai), Universitatea de Vest, Muzică şi Teatru
  • Iulia Sîrbu (Herbil), Universitatea de Vest, Sociologie şi Psihologie
  • Andreas Șain, Universitatea de Vest, Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării
  • Maria Diana Similie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Farmacie,
  • Monica Nicoleta Mircea, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Medicină
  • Bianca Fer, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Medicină Dentară
  • Marian Sergiu Dumitru, Universitatea „Tibiscus”, Calculatoare şi Informatică Aplicată
  • Lorena Cătălina Vesa, Universitatea „Tibiscus”, Drept şi Administraţie Publică
  • Cristina Bauer (Saizescu), Universitatea „Tibiscus”, Psihologie
  • Silvia Panduru (Teodorescu), Universitatea „Tibiscus”, Ştiinţe Economice,
  • Florian Artur Matei, Universitatea „Ioan Slavici”, Inginerie
  • Constantina Niţulescu (Siminic), Universitatea „Ioan Slavici”, Ştiinţe Economice

Cercetător Eminent 2017

  • Ioan Mircea Mărginean, Universitatea Politehnica, Facultatea de Construcţii
  • Victor Ambruş, Universitatea de Vest, Facultatea de Fizică
  • Ionela Hotea, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Facultatea de Medicină Veterinară
Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

16 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

16 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

17 ore ago