Categories: Economic

Descarcarea de la Sinandrei e doar praf in ochi: nu e aprobata si n-are nici fila de buget in 2018. Asta sustine deputatul USR Catalin Drula

Premierul Mihai Tudose a făcut, la Timișoara, noi promisiuni legate de descărcarea de pe autostradă de la Sînandrei, dar, practic, această investiție nu este prevăzută nici în bugetul pe 2018! E vorba iarăși doar despre praf în ochii timișenilor.

Reprezentanții CJ Timiș anunțau, la finele săptămânii trecute, că au avut o discuție cu premierul Mihai Tudose, legată de mai multe investiții în județ. Printre acestea, descărcarea de pe autostradă de la Sînandrei, discutată demult, dar niciodată trecută de stadiul de vorbe. „În ceea ce privește descărcarea de pe autostradă din comuna Sînandrei, prim-ministrul Mihai Tudose a transmis că și pe această investiție vor urma discuții urgente cu CNAIR”, susțimeau reprezentanții CJ. La cum arată lucrurile, și în 2018 ne vom alege tot cu… discuții. Deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă susține că, în realitate, documentele legate de această investiții se plimbă între ministere de aproape jumătate de an. „Adevărul e că guvernul pe care îl conduce premierul Tudose a reușit să îngroape și pentru 2018 acest proiect. Asta pentru că n-a reușit să treacă o hotărâre prin care să aprobe această investiție, deși documentele necesare sunt pe circuitul guvernamental din 3 iulie! E vorba de proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiții «Drum de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69». Din 3 iulie se plimbă între ministere hârtiile și Guvernul Tudose tot n-a reușit să adopte hotărârea respectivă. Rezultatul: obiectivul de investiții nu este aprobat și nu are fișă în bugetul de stat pe 2018”, spune Drulă.

USR-istul l-a întrebat despre acest proiect, chiar la audierile pentru învestire, pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, iar în mai 2017 a făcut și o interpelare în parlament pe această temă. Drulă a primit un răspuns conform căruia, sub semnătura aceluiași Răzvan Cuc, în ceea ce privește „drumul de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara – DN 69, lansarea licitației pentru construirea acestui obiectiv se estimează a se demara în ultimul trimestru al acestui an”. E 11 decembrie și licitația n-a fost lansată.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

10 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

13 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

14 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

15 ore ago