Categories: Timp liberUltima ora

La multi ani, Romania! Inna si focul de artificii au aprins Timisoara / FOTO

S-a stat om lângă om, aproape că n-ai avut unde să arunci un ac vineri seară, la concertul de 1 Decembrie. După deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, timișorenii au stat să urmărească programul pregătit de primărie, care s-a terminat cu un spectaculos foc de artificii.

Târgul de Crăciun a fost inaugurat vineri după-amiază, o dată cu aprinderea iluminatului festiv în centrul Timișoarei. A lipsit cortina de leduri de pe platoul din fața Operei Române, care va fi instalată în zilele următoare, iar Enel a făcut o nouă „bucurie” timișorenilor, chiar de Ziua Națională, lăsând în beznă o bună parte din Piața Victoriei, astfel că noul tunel spre strada Alba Iulia efectiv nu s-a aprins. A suplinit însă micile neajunsuri bucuria miilor de timișoreni – în jur de 20.000, după estimările viceprimarului Dan Diaconu – care au ieșit să celebreze în stradă 1 Decembrie. Pe scenă au urcat întâi soliștii de muzică populară Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Petrică Moise și Petrică Miulescu Irimică, iar de la ora 20 a venit rândul Alinei Eremia. Ea a fost urmată de trupa Pragu’ de Sus, iar finalul i-a aparținut Innei. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii.

Programul artistic de la Târgul de Crăciun din Timișoara continuă și zilele următoare, astfel:

2 decembrie, 17:30 – Ansamblul de Tineret Timișul, Oana Vincu & Alfa Band

3 decembrie, 17:30 – Ansamblul de Tineret Timișul, A.B. Blues

5 decembrie, 17:30 – Piti Show și Școala Chromatik Voice

6 decembrie, 17:30 – Piti Show și Incubatorul de Artă

7 decembrie, 17:30 – „Omul de zăpadă”, trupa de teatru IN POM a Asociației Culturale Pentagon, Asociația pentru Promovarea Tradițiilor

8 decembrie, 17:30 – Ansamblul Pusta Banatului

9 decembrie, 17:30 – Ansamblul Hora Timișului și grupul Flores de la Palatul Copiilor Timișoara, TM Groove & Maria Hojda

10 decembrie, 17:30 – Grupul de colindători „La Steaua” din localitatea Mihail Kogălniceanu, Constanța, și Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Peregrinii

12 decembrie, 17:30 – Piti Show și tineri artiști de la Inspectoratul Școlar Timiș

13 decembrie, 17:30 – Școala Pro Musica

14 decembrie, 17 – colindători din Maramureș și alte zone ale României

15 decembrie, 19 – „Bună vremea, oameni buni”, spectacol anual al Ansamblului Timișul, în sala Operei Române Timișoara

16 decembrie, 17:30 – spectacol de colinde dedicate Revoluției, în sala Operei Române Timișoara, Asociația ALTAR 1989

18 decembrie, 17:30 – Școala Melopolis, Corup P.I.P.P. și grupul de colindători din Carani

19 decembrie, 17:30 – Piti Show și Palatul Copiilor

20 decembrie, 17:30 – Lavinia Răducanu Band, Corala Contrast

21 decembrie, 17:30 – Spectacol Teatrul Merlin, sosirea lui Moș Crăciun și recital al fanfarei Vidu Band

22 decembrie, 17:30 – Spectacol „Timișoara în mișcare”, Ansamblul Timișul, soliști colaboratori, recital Irina Rimes

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3730″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago