Categories: Invatamant

Peste 9.000 de studenti de la Politehnica au dat note profesorilor

Universitatea Politehnica Timişoara a reuşit să strângă părerile a 9.000 de studenţi care și-au evaluat dascălii. Urmează acum centralizarea datelor.

Odată datele culese, urmează etapa în care activitatea profesorilor va fi analizată. Este pentru prima dată când pentru această evaluare s-a apelat la o platformă online, creată în întregime de un colectiv din cadrul UPT, cu consultarea studenţilor. În perioada de evaluare din acest semestru s-au primit peste 9.000 de răspunsuri, prin care au fost evaluate 413 cadre didactice. În total au fost evaluate 377 de discipline. În Universitatea Politehnica, fiecare cadru didactic este evaluat de studenţi cel puţin o dată în fiecare an universitar. La nivelul departamentelor vor fi acum analizate rezultatele pentru fiecare disciplină, acţiunea urmând să fie finalizată până la începutul celui de-al doilea semestru. Etapa a doua a procesului de evaluare aferent anului academic 2017/2018 se va derula în decursul celui de-al II-lea semestru.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

42 de minute ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

2 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

5 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

6 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

7 ore ago