Categories: Invatamant

Sala Polivalenta a UPT a ajuns la mana guvernului. Incepe totusi modernizarea bazei Stiinta

La mai bine de patru ani de când Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat la Sala Polivalentă de la Baza 2, construcția nu este gata. Și nici nu va fi foarte curând, în condițiile în care, în acest moment totul depinde de o hotărâre de guvern. Între timp, UPT se pregătește să investească milioane de euro în baza Știința.

În martie 2013, Primăria Timișoara și Universitatea Politehnică s-au asociat pentru construirea Sălii Polivalente de la Baza 2. Construcția, începută pe vremea mandatului de rector al lui Nicolae Robu și oprită din lipsă de fonduri, ar fi trebuit deschisă în iunie 2015, la Campionatul European de Baschet Feminin. În câteva zile se termină și anul 2017, sala e tot în șantier, iar un termen de finalizare nu mai există demult. De altfel, nu mai există nici constructor, după ce Politehnica a ajuns în instanță cu Marrati Construcții SRL, care nu voia să plece de pe șantier, deși era în insolvență și UPT nu mai voia să prelungească vechiul contract, prelungit, de altfel, de patru ori anterior. Când vor fi reluate lucrările? Nimeni nu poate oferi un răspuns. „Vedeţi ce probleme avem. Cu acea firmă avem şi acum 13 procese. A trebuit să întrerupem lucrul, iar procedura trebuie reluată”, spune Viorel Şerban, rectorul UPT. Acum va trebui obţinut un nou aviz de la Ministerul Educaţiei Naţionale, iar ulterior, emisă o hotărâre de guvern care să stabilească indicatorii investiţiei, în urma deciziei unei comisii. Șerban estima, în primăvară, că ar mai efectiv de lucru cam șase luni. În septembrie 2010, Universitatea Politehnica din Timişoara, condusă de rectorul Nicolae Robu, semna contractul pentru construirea sălii polivalente, câștigătorul licitației, asocierea Marrati Construcţii SRL – Euroconstruct SRL, angajându-se să termine lucrarea în doi ani. Până să fie reluate lucrările la sala de sport, Universitatea Politehnica se pregătește de investiții la terenul Ştiinţa. Baza sportivă unde se află stadionul pe care joacă divizionara secundă ASU Politehnica. Investiția va fi de câteva milioane de euro și presupune construirea unei tribune de 1.200 de locuri, a unui centru de conferințe și vestiare, dar și a 220 de locuri de parcare. Lucrările ar trebui să înceapă în vara lui 2018.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

12 minute ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

15 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

15 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

15 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

16 ore ago