Categories: Politicieni

Tu stii ce face parlamentarul tau? (III) Adrian Diaconu (PSD), mut ca lebada, dar interesat de munte, vaci si porci

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Adrian Diaconu, acum de la PSD, este senator și e la al doilea mandat.

Adrian Diaconu a intrat în parlament în 2012, când a candidat din partea PP-DD, partidul-remorcă al lui Dan Diaconescu. A fost deputat PP-DD-ist, iar acum este senator din partea PSD. Face parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, respectiv Comisia pentru politică externă din Senat, dar și din comisiile comune, cea a revoluţionarilor din Decembrie 1989 și cea de anchetă pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie. Este, de asemenea, membru al grupurilor de prietenie cu Germania, Mexic și Muntenegru.

Activitate parlamentară

Luări de cuvânt – 8
Propuneri legislative inițiate – 40
Întrebări și interpelări – 0
Moțiuni – 0

Este co-inițiator la 40 de proiecte de lege. Acestea vizează, printre ele, Codul administrativ al României, muntele și stânele montane, reproducția în sectorul bubalinelor, susţinerea crescătorilor de taurine din rasele Bălțata Românească şi Brună, utilitățile publice, vânătoarea, educația fizică și sportul, crescătorii de suine pentru activitatea de reproducţie, diminuarea risipei alimentare, reforma în domeniul sănătății, Codul fiscal sau insolvența. Pe Adrian Diaconu nu pare să-l intereseze nimic, nici din județul care l-a trimis în parlament, nici din altă parte. Nu are absolut nicio curiozitate, așa că n-a avut nici o interpelare în acest prim sfert de mandat.

Declarație de avere

Adrian Diaconu deține un teren intravilan în Dumbrăvița și o casă în aceeași localitate. Are un VW Touareg și un VW Passat, dar, în rest, declarația sa de avere este imaculată: nu bani în conturi, nu datorii, nu tablouri sau bijuterii. La capitolul venituri, el a trecut indemnizația de la Parlamentul României – 71.047 lei, dar și salariul de 13.536 lei și 36.935 euro al soției sale, angajată a Ministerului de Interne.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

2 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

2 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

3 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

3 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

6 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

7 ore ago