In trei zile, Adam Craciunescu si-ar putea rezolva situatia de la SDM. Cu o declaratie la notar

Problema incompatibilității lui Adam Crăciunescu pentru consiliul de administrație de la SDM ar putea fi rezolvată chiar de către „împricinat”. Și încă extrem de simplu! Social-democratul l-a asigurat pe primarul Nicolae Robu că va aduce un act care va limpezi toate suspiciunile care planează asupra lui.

S-a lăsat cu scandal, la finele lui 2017, la validarea membrilor Consiliului de Administrație al Societății Drumuri Municipale. La ședința AGA, cel care a obținut punctaj maxim la evaluare, PSD-istul Adam Crăciunescu, a fost pus în așteptare, fiind suspectat de incompatibilitate. Acesta a fost revocat, în ianuarie 2016, din calitatea de membru al CA al Regiei Naționale a Pădurilor, fiind și trimis în judecată într-un dosar privind retrocedarea ilegală a câteva zeci de mii de hectare de pădure, cu un prejudiciu estimat de peste 300 de milioane de euro. Crăciunescu și-a dat singur demisia din funcția de director al Romsilva, invocând motive personale. Dacă revocarea dintr-un CA al unei societăți de stat este cauzată de neîndeplinirea indicatorilor eeconomici, persoana respectivă nu mai poate face parte, timp de cinci ani, dintr-un alt consiliu de administrație al unei societăți de stat. Dosarul lui Crăciunescu pentru CA al SDM a fost însă validat, ba chiar cu punctaj maxim. Cu toate acestea, Adunarea Generală a Acționarilor a SDM, formată din consilierii locali, a decis, la propunerea liberalilor, să nu valideze numirea lui în funcție.

AGA i-a validat pe cei patru candidați care au obținut peste 40 de puncte, minimum prevăzut de lege, și, pentru că un consiliu de administrație nu poate funcționa cu un număr par de membri, a fost validată încă o persoană. Este vorba despre Sorin Radu Anghel, un liberal, al optulea în ordinea punctajelor, care a făcut parte și din vechiul CA de la Drumuri Municipale. Consilierii PSD au acuzat politizarea consiliului de administrație, dar n-au reușit să schimbe decizia AGA. S-au cerut însă puncte de vedere legate de situația lui Crăciunescu de la Serviciul Juridic, respectiv Resurse Umane din Primăria Timișoara, și de la evaluatorul independent contractat de PMT. Următoarea ședință a AGA este programată miercuri, 17 ianuarie. Primarul Nicolae Robu spune că, teoretic, n-ar trebui să fie nicio problemă cu validarea lui Crăciunescu, dacă acesta face dovada că nu încalcă legea. „Am vorbit cu Adam Crăciunescu. M-a asigurat, o să vină și cu un document, că nu a fost revocat din CA de la Romsilva pentru neîndeplinirea indicatorilor. Dacă e așa, va fi validat de AGA. Nimeni nu are nimic cu dânsul, dar era firesc ca membrii AGA să nu voteze până nu-și lămuresc acest aspect, tot din dorința de a se respecta legea. Eu promovez respectarea cu sfințenie a legii. Poate să fie o declarație notarială, nu a adus până acum așa ceva. Nici nu i s-a cerut, dar, știind că are un act de revocare generic, în care nu scrie decât că se revocă, ar fi trebuit să vină cu ceva. El a tăcut, nu a vorbit despre asta”, a declarat, pentru deBanat.ro, Robu.

În acest moment, Consiliul de Administrație al SDM este format din patru liberali și un UDMR-ist: Cătălin Iapă, Ilie Lucian Stoinel, Ciprian Orhei, Molnar Andrei și Sorin Anghel. Din comisia care a evaluat dosarele celor interesați de acest consiliu de administrație au făcut parte 4 persoane, printre care Rodica Aurelian, șeful Serviciului Resurse Umane al PMT, și consilierul local PSD Gabriela Popovici. În funcție de decizia care va fi luată în cazul lui Crăciunescu, urmează să fie făcută – cel puțin așa susținea viceprimarul Dan Diaconu – o nouă procedură de selecție, pentru patru sau cinci membri.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

7 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

8 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

8 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

9 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

11 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

12 ore ago