Categories: Sport

Infrangere si la Alexandria pentru fetele de la SCM

CST BC Alexandria a învins pe CS SCM Timişoara cu scorul de 72-69 (23-22, 19-16, 19-13, 11-18) într-un joc din cadrul etapei a 15-a din sezonul regulat. Gazdele au condus în mare parte partida, bănăţencele având un ultim sfert foarte bun, însă nu au reuşit să întoarcă scorul, ci doar să se apropie pe tabela de marcaj.

„Știam că ne asteaptă un meci foarte greu şi că va trebui să jucăm foarte bine ca să putem câştiga la Alexandria. Nu reuşim să scăpăm de coşmarul meciurilor pierdute la o posesie. Din păcate, la nivel de determinare şi concentrare în momentele cheie, nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul dorit. Când echipa adversă face 18 recuperări oferensive şi două dintre jucătoarele noastre de bază au 12 mingi pierdute împreună, cred ca e aproape imposibil sa învingi. Până acum greşelile individuale ne-au costat mult prea mult şi nu putem continua aşa. Ne aşteptă un alt meci greu peste trei zile. Trebuie să luam măsurile necesare și să ne prezentăm altfel sâmbătă la meciul cu Alba Iulia şi la restul jocurilor din acest campionat”, a spus Mihai Coldea, antrenorul SCM Timișoara De la CST BC Alexandria s-au remarcat: Promise Onyekachi Amukamara, cu 23 puncte (2×3), 5 recuperări și 3 pase decisive, Georgiana Viorela Voicu, cu 13 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, și Ivana Grbic, cu 13 puncte (1×3), 3 recuperări și 4 pase decisive. De partea cealaltă, principalii marcatori au fost Leeza Burdgess, cu 19 puncte, 11 recuperări și o pasă decisivă, Dlesha Arlene Lloyd, cu 16 puncte (2×3), 5 recuperări și 2 pase decisive, și Maegan Conwright, cu 15 puncte (1×3), 3 recuperări și 6 pase decisive. Bănăţencele au pierdut ultimele partide disputate, jocul de la Satu Mare, înainte de Revelion şi partida de la Arad, după Anul Nou şi au acum doar 4 victorii şi 9 înfrângeri.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

O oră ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

2 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

2 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

2 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

3 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

4 ore ago