Categories: Sport

„Lei” suferinzi. BC Timisoara a pierdut partida cu Pitestiul

Cu o „bancă” destul de scurtă şi cu un căpitan nerefăcut, BC SCM Timişoara a produs surpriza neplăcută a etapei a 13-a. BCMU FC Argeş Piteşti s-a impus în Sala „Constantin Jude” cu 81-74, după un meci în care violeţii de Banat nu meritau prea multe, fiind inferiori la recuperări, pase decisive şi procentajele de la aruncările de două şi trei puncte.

Bănăţenii au început jocul mai bine au controlat primul sfert, pe care însă l-au terminat la egalitate, 18-18. Oaspeţii au fost în avantaj pentru prima dată în secvenţa a doua, dar şi atunci violeţii au condus, însă au plătit tribut unor ratări uşoare, iar vizitatorii s-au dus la 38-33. Piteştenii au păstrat conducerea, asta şi pe fondul ratărilor timişorenilor, iar după 30 de minute, oaspeţii conduceau cu 54-46. Gazdele au avut un parţial de 13-4 care i-a readus în joc, la 62-64, iar apoi au trecut chiar la conducere, dar din nou ratările au consamnat echipa de pe Bega, iar Piteştiul a obţinut victoria la +7. Andriy Agafonov a reușit 29 puncte, 4 pase decisive, Aco Kostoski a adăugat 14 punte, 9 pase decisive, iat Titus Nicoară a încheiat cu 12 puncte și 13 recuperări. Alte contribuții notabile au avut Nick Russell – 11 puncte, respectiv Porter Troupe – 5 puncte, 7 pase decisive, 5 recuperări. În replică, Mladen Jeremic a totalizat 17 puncte (din 17 aruncări din acțiune), 5 recuperări, Octavian Popa Calotă a adăugat 17 puncte, 5 pase ecisive, 5 recuperări, iar Adrian Diaz a încheiat cu 15 puncte, 8 recuperări pentru Timișoara. În urma acestui rezultat, BC SCM Timișoara are 9-4 la general. În schimb, BCM U FC Argeș Pitești ajunge la 8-5. De notat că argeșenii au 2-0 în duelurile directe. „Noi am arătat azi ca o echipă în suferinţă. Fizic, avem probleme de sănătate, Jeremic e încă accidentat de o lună, încercăm să-i dăm de cap. Komatina fost în perfuzii azi. Vreau să-i felicit pe jucătorii mei pentru ce au încercat să facă. Luăm în calcul aducerea celui de-al şaselea străin. Vreau să încercăm să digerăm această înfrângere. Trebuie să rezolvăm problemele de sănătate, antrenamentele noastre au fost pe sărite în ultimele 10 zile”, a spus la finalul partidei, antrenorul gazdelor, Tudor Costescu.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago