Categories: Zâmbete amare

„Grajdurile” de la Spitalul „Victor Babes”, o afacere USL

România este țara cu cele mai proaste servicii medicale din întreaga Europă, arată un foarte recent publicat Index European al Consumatorului de Sănătate. Atenție, nu e vorba doar de țările Uniunii Europene, ci de toate statele de pe continent. Printre capitolele la care sistemul medical este aproape în prăpastie se numără: infecțiile intraspitalicești, prevenția, mortalitatea infantilă, mortalitatea din cauza cancerului etc. Sub glorioasa guvernare a PSD, România a „reușit” să fie întrecută în ultimul an în acest clasament de Albania și Muntenegru. Bulgaria, cu care ne tot comparăm în varii domenii, este mult deasupra României. Aceasta este fotografia la zi a anului 2017 a unui sistem cu adevărat canceros. Sistem despre care se discută mult, dar peste care se așterne o mare nepăsare atunci când e vorba de fapte.

Fac acum o scurtă trecere la un alt domeiu, fiindcă același an 2017 a fost anul în care, sub girul PSD, a existat o mare dezbatere publică privind situația din pușcării, dezbatere finalizată cu un act normativ privind recursul compensatoriu dat de ministrul Tudorel Toader. Pe baza acestuia, câteva mii de tâlhari, pedofili, violatori, printre care s-a intercalat și câte un personaj gen Dan Voiculescu, au fost eliberați. (Două treimi au provocat deja alte crime, violuri, tâlhării, ale căror victime – care mai sunt în viață – ar trebui să le mulțumească din inimă PSD-ului și ministrului Tudorel.)

Revin la sistemul sanitar cu o fotografie la zi dintr-un spital din Timișoara – Capitala Culturală Europeană. Imaginile surprinse aici au făcut înconjurul țării. Este mai mult decât evident că în spitalul timișorean condițiile sunt mult mai rele decât în pușcării. Acei oameni care au avut ghinionul să aibă o boală infecțioasă stau în condiții inumane, mult sub ale violatorilor, criminalililor și pedofililor pe care-i plânge PSD. Dincolo de oameni, sunt însă destule grajduri în care condițiile sunt mai bune. Ca să nu mai spun că, dacă în Occident ai ține animalele în asemenea condiții, ar fi destule asociații de apărare a necuvântătoarelor care ar face scandal. În Capitala Culturală Europeană însă, timișorenii care se îmbolnăvesc pot sta și așa!

Nu există scuze pentru așa ceva. Trebuie spus că la spitalul cu pricina există o bună armonie managerială de rit USL. Adică spitalul aparține de primăria liberalului Nicolae Robu, dar director este PSD-ista Voichița Lăzureanu, ambii fiind răspunzători în aceeași măsură de acest lagăr de exterminare. Evident, „Mr. Perfect”, cum se crede Robu, nu-și va asuma niciodată ceva, cu toate că s-a angajat să fie primarul tuturor timișorenilor. Inclusiv a celor care se mai și îmbolnăvesc. La fel de evident, o mare parte din vină o are și managerul spitalului, care în mod normal ar trebui să stea acolo. I-aș întreba pe cei doi dacă și-ar lăsa copiii, părinții, rudele să fie internați acolo. Nu? Atunci de ce alții pot fi lăsați în acea mizerie cruntă? Că a început renovarea spitalului e foarte bine. Dar acest lucru nu înseamnă că bolnavii pot fi lăsați să stea în condiții absolut halucinante pentru secolulul XIX. Chiar și dacă am fi în Burkina Faso. Aici nu mai e vorba de viruși intraspitalicești. Aici trebuie să-ți pui problema șobolanilor, a ciumei sau ale altor boli din Evul Mediu. De ce s-a ajuns aici? Exact ca în cazul întregului sistem medical: nepăsarea. Care e soluția, cel puțin în cazul acestui spital? Una normală, închiderea acestor saloane pe lângă care unele grajduri sunt hoteluri de lux.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

6 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

7 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

7 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

7 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

8 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago