Categories: Social

Initiativa Romania, raport pe Justitie, trimis catre europarlamentari si Comisia Europeana

Mișcarea civică Inițiativa România a trimis europarlamentarilor și Comisiei Europene un raport privind evenimentele din ultimul an din România, cu principalele modificări la legile justiției și codurile penale. Totul, în contextul în care, pe 7 februarie, Parlamentul European va discuta amenințările la adresa statului de drept din România.

Inițiaiva România le cere europarlamentarilor să solicite comisarului pentru Justiție, Vera Jurova, și Comisiei Europene să sesizeze Comisia de la Veneția, iar autorităților române să nu modifice legile până când forul european nu va formula un punct de vedere. „Am solicitat acest lucru întrucât autoritățile române au refuzat să sesizeze Comisia de la Veneția, deși li s-a cerut public de către Comisia Europeană (prin ultimul raport asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare), 7 state membre UE prin intermediul ambasadelor la București, grupuri civice din România și Secretarul General al Consiliului Europei (…) Ne-am adresat europarlamentarilor pentru a-i îndemna să ia poziție și să acționeze în apărarea statului de drept și a independenței justiției în România din două motive:

  • Românii au dovedit fără putință de tăgadă, în ultimul an, că vor să facă parte dintr-o țară democratică, membră a Uniunii Europene, în care statul de drept, libertățile individuale, integritatea, responsabilitatea și transparența sunt pe deplin respectate. Timp de un an, sute de mii de români și-au exprimat această aspirație în cele mai mari proteste de stradă de la căderea comunismului.
  • Toate celelalte căi de convingere a coaliției aflate la putere să înceteze subordonarea politică a justiției și să asigure o dezbatere publică transparentă și inclusivă asupra propunerilor de modificare a legilor justiției și a codurilor penale au eșuat până în prezent”, scriu cei de la IR.

Ei susțin în raport că reformele votate sau propuse de autoritățile române „deschid calea către hărțuirea politică a magistraților, mai ales a procurorilor, calea către subordonarea politică a justiției, revenind la situația de dinaintea aderării la UE, slăbesc instrumentele de investigare a criminalității și prevederile legale privind infracțiunile grave, încalcă criteriile de referință ale Mecanismului de Cooperare și Verificare al Comisiei Europene, care este parte integrantă a Tratatului de Aderare a României la UE, adâncesc criza democrației liberale și a standardelor statului de drept din Europa de Est și favorizează alunecarea spre autoritarism a regimului aflat la putere, ca și în cazul altor țări est-europene”. Textul integral al raportului poate fi consultat aici.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

29 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

58 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago