Categories: Zâmbete amare

Intre circul PMP-ist si rara ipocrizie a PSD Timis

Cu ochii înroșiți de durere și inima zbătându-i-se în piept de atâtea frământări, domnișoara Roxana Iliescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, le-a spus consilierilor, încă din startul ședinței de plen de luni, că nu va vota niciun punct de pe ordinea de zi, incluzând aici și bugetul. (Se știe, bugetul este cel mai important vot care se dă peste an într-o instituție.) Ce mai freamăt, ce mai zbucium după acest anunț melodramatic! Nu de alta, dar domnișoara Iliescu a muncit pe brânci – după cum s-a anunțat ulterior – la acest buget, iar acum se afla în rara ipostază de a nu-l putea vota. Și asta fără să ofere o explicație, cel puțin inițial. Astfel, că printre primele speculații s-a numărat aceea că Iliescu a tăiat relația cu președintele CJ Timiș, Călin Dobra, confirmând astfel plenar că relația dintre cei doi nu este chiar roză.

Ei bine, spre sfârșitul ședinței, am aflat că, de fapt, principalul vinovat pentru acest boicot infantil în condițiile în care toți cei prezenți au votat bugetul este președintele PMP Timiș, Cornel Sămărtinean. Care i-a dictat subordonatei sale pe linie politică să voteze contra pe linie. (Bugetul ca bugetul, dar oare să nu fi fost niciun punct de pe ordinea de zi care să fi îndeplinit exigențele de natură socială, morală, economică ale dlui Sămărtinean?) Poziția adoptată de liderul PMP Timiș și pusă în aplicare de vicepreședintele CJ Timiș este una cel puțin ciudată. Atenție, nu este vorba de o „premieră absolută” în administrația timișoreană, așa cum a anunțat PSD Timiș într-un comunicat de presă, crezând probabil că timișorenii au memorie scurtă sau sunt idioți sau fani Antena 3, adică nu trebuie să gândească, gândesc alții pentru ei. Dar despre asta puțin mai târziu.

Revenind la cei din PMP Timiș, o observație din start. Nici măcar în Parlament, unde n-are protocol cu PSD, PMP nu este considerat un partid de opoziție. În genere, când se vorbește de opoziție, toată lumea menționează PNL – USR. E adevărat, există câteva voci de PMP-iști care mai fac opoziție la PSD, dar e prea puțin. Cel puțin în privința celei mai mari dezbateri din anul 2017, subjugarea Justiției, PMP a făcut front comun cu PSD și ALDE. Iar când primul său președinte a fost Elena Udrea, nu-i chiar o surpriză. De unde atunci o opoziție a PMP în Timiș? Acolo unde are și un protocol de colaborare cu PSD. În fine, dacă nu-ți place PSD, denunți protocolul și te retragi din funcția deținută la nivelul conducerii CJT. Cel puțin așa ar face un partid responsabil.

Cornel Sămărtinean a ales însă o linie de acțiune bizară și total neserioasă: nu renunțăm la protocol, dar votăm împotriva aliaților, inclusiv la cel mai important vot de peste an, bugetul. De fapt, problema PMP Timiș nu este PSD, ci colega de partid din fruntea administrației județene. Iar problema lor internă a fost exhibată în public într-un mod extrem de jenant. Domnișoara Roxana Iliescu a fost pusă să stea în genunchi pe coji de nucă, din două motive. Unul, pentru ca Sămărtinean să arate cine e șeful la partid, iar în al doilea rând, fiindcă se dorește înlocuirea lui Iliescu cu Dorin Cândea. (Acesta n-a fot prezent la ședință, fiind, cică, bolnav.)

Și dacă ajungem la acest subiect, n-are cum să-ți pară rău de situația penibilă în care a fost pusă domnișoara Iliescu. Pe când era președinte al PMP Timiș, ea l-a adus în partid pe Cândea și l-a pus direct într-o funcție importantă, cea de secretar general. Și asta, în pofida trecutului dubios al acestui personaj, precum ar fi vagabondajul politic, legături cu interlopi, dar și vreo două condamnari. Plus o mare apetență în a-și săpa toții șefii politici, așa cum s-a întâmplat și în acest caz. Nu știa Roxana Iliescu de toate acestea? Știa, a fost anunțată, ba la acea vreme au plecat vreo 100 de oameni din partid pe motiv de Cândea. Dar domnișoara Roxana se comporta total vrăjită precum o fetișcană de pension în fața primului sublocotenent care i-a căzut în cale. (În perioada ante și interbelică, în privința prizei la tinere, ofițerii de armată erau la fel cum sunt astăzi fotbaliștii. Sau foștii fotbaliști.)

Altfel, nu poți să nu observi că Roxana Iliescu n-a dat dovadă că ar avea cojones (virtuale desigur), cum a avut, de exemplu, în trecutul apropiat, Traian Stoia, pus în exact aceeași situație. Se întâmpla în februarie 2016, când bugetul Timișoarei a fost votat la limită cu ajutorul votului dat de Stoia, viceprimar la acea vreme. Care a trecut peste decizia PSD Timiș de-a nu fi votat bugetul. Ca și PMP acum, PSD-ul de atunci avea protocol cu PNL, funcție în administrație, dar voia să voteze contra bugetului. Ca și PMP acum, putea denunța protocolul și să se retragă. De aceea spun că vaietele de azi ale PSD-ului cu „premiera absolută” sunt de-o rară ipocrizie. Care e diferența dintre cele două evenimente? Doar faptul că Stoia a încălcat porunca partidului, ceea ce i-a și adus, e drept, ulterior excluderea din partid.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Revoluția de la Timișoara, comemorată printr-o ședință festivă a Consiliului Local/Foto

Sala de consiliu a Primăriei Timișoara a fost arhiplină, luni seara. Nu s-a votat un…

3 ore ago

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș încheie un an 2024 cu destule reuşite

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a ajuns la finalul unui an de succes,…

3 ore ago

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din bani europeni a proiectului de regenerare urbană a zonei Piața Traian

Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiectul de regenerare urbană…

3 ore ago

Nicuşor Dan, primul candidat la prezidenţiale: “Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă”

Nicușor Dan și-a anunțat oficial, într-o conferință de presă, intenția de a candida independent la…

4 ore ago

Anul 2024 a fost unul de succes pentru Programul Regional Vest

Anul 2024 a fost unul excelent la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, pentru Programul Regional…

4 ore ago