Categories: Politica

Iohannis: Niste penali fac o incercare disperata sa atace si sa discrediteze DNA

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a sărit în apărarea DNA, afirmând că nu vede niciun motiv pentru revocarea Laurei Kovesi. În privința scandalurilor din ultimele zile, Iohannis a spus că a fost o încercare jalnică a unor penali să discrediteze DNA.

La puțin timp după conferința de presă a lui Tudorel Toader, care a venit să spună că… n-are nimic de spus, președintele Klaus Iohannis a avut propria întâlnire cu ziariștii. Din start, el a abordat subiectul ultimelor zile, respectiv asaltul asupra DNA. „Avem, oare a câta oară, un scandal în spațiul public și multă lume se așteaptă să îmi expun opinia. Lucrurile se pot rezuma la puține cuvinte. Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA și conducerea DNA. Această încercare e una jalnică și neconvingătoare. Opinia mea despre munca DNA o cunoașteți. DNA și conducerea DNA fac o treabă foarte bună. Acest atac sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să confirme că DNA face o treabă bună.”, a declarat Iohannis. El a mai spus că, în joi după-amiază, a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă și președintele PSD, Liviu Dragnea, unul din subiecte fiind și Justiția.

Președintele Iohannis a mai spus că, cel puțin deocamdată, nu vede niciun motiv privind revocarea Laurei Kovesi de la șefia DNA. „Asta, cu revocarea, văd că e o mare preocupare. Nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu și le cunoaște ministrul Justiției. El ar veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar face o astfel de propunere. Nu a existat un control la DNA, în afara celui din vară, m-ar surprinde ca peste noapte să apară motive întemeiate pentru o ipotetică propunere de revocare. Se va finaliza singur acest scandal, nu știu câte ore și câte casete vor mai fi prezentate, nu contează. Acest film l-am mai văzut acum un an, cu un inculpat care a dispărut și au început să apară casete. Aceste treburi trebuie rezolvate de justiție”, a mai spus președintele.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

5 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago