Categories: Sport

Poli si Ripensia, frati de suferinta in etapa din acest weekend

Înfrângeri dureroase pentru Politehnica şi Ripensia în runda a 27-a a ligii secunde de fotbal. Ambele grupări din Timişoara au pierdut cu 1-2, în meciuri în care puteau scoate mai mult.

Politehnica a rămas în zona Bucureştiului, după ce miercuri învingea Metaloglobus cu 5-0, dar nu a putut repeta acea prestaţie unică din acest sezon. Violeţii au avut o repriză foarte bună la Buftea, acolo unde joacă meciurile de acasă cei de la Baloteşti, şi conduceau după 45 de minute cu 1-0. Sorescu a marcat în minutul 28, dar elevii lui Toni Foale au avut şi alte ocazii de a marca. În repriza secundă, gazdele au întors soarta partidei în minutele 55 şi 65, atunci când au marcat Marciuc, respectiv Claudiu Herea. Violeţii s-au aruncat în atac, dar Eşanu a făcut minuni în poarta gazdelor, iar tabela a rămas nemodificat, 2-1 pentru amitrioni.

Politehnica Timișoara: Dur-Bozoancă – Motreanu, Scutaru, Mera (cpt.), Bilia – Ignea, Poparadu, Krausz, V. Nicolae (74, Ghinescu) – Sorescu, Lusamba (90, Schieb)

Ripensia a avut şi ea şansa ei în jocul cu Metaloglobus. Bucureştenii au condus la pauză cu 1-0 după golul lui Ghenovici din minutul 15. Mai mult, Mediop Ndiaye a fost eliminat în minutul 62, văzând al doilea galben, după un fault inutil. Chiar şi aşa, trupa bănăţeană a forţat egalarea, jucând mult mai bine ca gazdele şi au punctat în minutul 88 prin Andrei Dumiter. Nu a fost însă îndeajuns pentru un punct, deoarece în minutul 94, acelaşi Valentin Ghenovici a înscris cu un şut formidabil de la 20 de metri cu care a stabilit scorul final, 2-1. Eşec nemeritat şi pentru Ripi, care are nevoie de rezultate pozitive ca de aer în următoarele partide pentru a nu avea emoţii în privinţa salvării de la retrogradare.

Ripensia Timișoara: M. Contra – Ad. Popa, Bocşan, M. Toma, Apro, C. Toma, Zurbagiu, L. Tudor (57, Mânecan), Ungureanu (83, Bobină), Bădăuţă (57, Dumiter), Mediop.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

11 minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

51 de minute ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago