Primaria Timisoara, amendata cu inca 10.000 de lei pentru poarta de pe Calea Aradului. E obligata sa faca expertiza

Primăria Timișoara e din nou bună de plată! A fost amendată cu încă 10.000 de lei de Inspectoratul de Stat în Construcții, care a verificat, săptămâna trecută, situația porții de pe Calea Aradului. Controlul a avut loc la solicitarea Prefecturii Timiș, iar amenda totală este de 70.000 de lei!

Pompierii de la ISU au primit, pe 12 martie, o sesizare și au fost solicitați să intervină pentru degajarea unor elemente cu pericol de cădere de pe poarta de intrare în oraș, de pe Calea Aradului. „Se intervine cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autoscară mecanică (70 m) și 5 subofițeri”, au transmis reprezentanții ISU. În noiembrie 2017, panourile de 50.000 de euro cu care a fost „estetizată” poarta de pe Calea Aradului au fost date jos. Decizia a fost luată la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, care au considerat că structura nu este sigură. Angajații Colterm, supravegheați de cei de la ISU Timiș, au îndepărtat panourile de fibrociment de pe poarta de intrarea în Timișoara, pe Calea Aradului. Primăria avea termen exact până pe 8 noiembrie să readucă poarta la starea de dinaintea procesului de așa-numită estetizare, care a avut loc în 2015. S-a lucrat la îndepărtarea diverselor elemente de pe poartă până marți, 13 martie, la ceas de seară. În același timp, Prefectura Timiș a cerut Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice situația, mai ales că PMT avea termen până în 8 noiembrie 2017 să pună în siguranță structura.

Acum au venit rezultatele controlului, din care rezultă că PMT nu a îndeplinit toate măsurile cerute de inspectorii ISC în luna noiembrie. Mai exact, municipalitatea ar fi trebuit să dispună „expertizarea construcției existente de către experți tehnici atestați pe domenii în vederea realizării și menținerii, pe întreaga durată de existență a construcțiior a cerintelor fundamentale aplicabile impuse de Legea 10/1995”. În consecință, PMT a fost amendată cu 10.000 lei și trebuie să facă expertiza până pe 30 aprilie. În luna noiembrie, PMT a fost amendată cu încă 60.000 lei, iar constructorul Stareto SRL, cu 20.000 lei.

Pe 17 septembrie 2017, poarta de intrare în Timișoara de pe Calea Lugojului s-a prăbușit în timpul unei furtuni de o violență nemaiîntâlnită. Structura a căzut pe mașina unui tânăr de 24 de ani, care a fost ucis pe loc. Atât această poartă, cât și cea de pe Calea Aradului au fost „estetizate” în 2015, cu aproxmativ 50.000 de euro / bucată. Lucrările, plătite de la bugetul local, au fost atribuite prin încredințare directă către Stareto SRL, firmă care a avut, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu municipalitatea.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

O oră ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

2 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

2 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

2 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

4 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

5 ore ago