De la „Liviu Dragnea fuge de oameni și un astfel de om nu poate fi președinte”, la susținerea „echipei de conducere a PSD, care a câştigat alegerile şi a dus la crearea şi implementarea programului de guvernare”. Este drumul pe care l-a parcurs, în nouă luni, filiala Timiș a social-democraților.
Exclus din PSD și rămas aproape singur în Palatul Victoria, fostul premier Sorin Grindeanu venea, pe 17 iunie, la Timișoara, unde făcea o adevărată baie de mulțime în curtea PSD Timiș. A fost așteptat acolo de câteva sute de susținători, care l-au întâmpinat cu aplauze și urale. „Am venit acasă pentru că am vrut să văd dacă în Timișoara, în Banat, mai există oameni cărora să nu le fie frică (…) Iată câți suntem azi aici, membri PSD, pentru că nu poate să decidă nimeni dacă Sorin Grindeanu, Florica Fâșie aici lângă mine, cea care în 1996 mi-a scris recomandarea de a intra în PSD, eu cred că nu poate să mă dea Liviu Dragnea afară din acest partid de câte ori voi primi recomandări (…) trebuie să se organizeze congres (…) Fuge de oameni, iar un astfel de om nu poate fi președinte”, spunea Grindeanu, în mijlocul susținătorilor. Între timp, fostul premier s-a împăcat cu nefrecventabilul Dragnea și este acum preşedinte al ANCOM, iar PSD se pregătește acum de congres. Președinte interimar al filialei este șeful CJ Timiș, Călin Dobra. Vor merge pe 10 martie la București 98 de social-democrați din Timiș și nu e niciun dubiu pe cine vor susține. „S-a discutat la Conferinţa Judeţeană. S-a luat o poziţie foarte clară de a merge în continuare în echipă, solidari faţă de echipa de conducere a PSD, cei care au câştigat alegerile şi care au dus la crearea şi implementarea programului de guvernare”, spune Dobra. La congresul extraordinar din 10 martie, social-democrații vor vota pentru funcțiile de președinte executiv, secretar general și vicepreședinte, dar nu și pentru funcția de președinte al PSD. Liviu Dragnea nu va mai cere votul de reconfirmare.
Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…