Categories: Economic

Trei contestatii pentru Centura de Sud a Timisoarei. Cine a fost nemultumit de castigatorul licitatiei

O firma deținută de un off-shore din Cipru, un constructor israelian și o asociere formată din patru societăți au contestat licitația organizată pentru Centura de Sud a Timișoarei. Șantierul va începe, în aceste condiții, mult mai târziu decât era estimat.

Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a fost desemnată, la finele lunii februarie, câștigător al licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. Contractul este de 324,1 milioane de lei, cu tot cu TVA. Au fost 12 oferte, valoarea estimată de CNAIR fiind de 359 milioane de lei. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor, garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare. E puțin probabil însă ca lucrările să înceapă în viitorul apropiat. La finele perioadei de contestații au fost înregistrate trei astfel de acțiuni. „Sunt trei contestații depusela licitația pentru Centura de Sud a Timișoarei. Două dintre ele sunt la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), iar a treia a fost depusă la Tribunalul București. Urmează să fie parcurse procedurile legate în astfel de situații”, a precizat, pentru deBanat.ro, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Contestațiile au fost depuse de Alpenside SRL, firmă care are printre acționari un off-shore din Cipru, Danya Cebus Rom, compania cu acționariat israelian, și asocierea Trameco SA – Vahostav SK – SC Construcții Erbașu SA – SC Grafic Tends SRL. CNSC are termen 30 de zile pentru a răspunde contestațiilor. În proiectul de buget al Ministerului Transporturilor, depus la Senat, pentru Centura de Sud va fi alocată, în 2018, suma de 11,9 milioane de lei. Șoseaua va avea 25,4 kilometri, include 3 poduri și 9 pasaje și va avea o singură bandă pe sens. Dacă totul ar fi decurs ideal, lucrarile ar fi putut demara în vara acestui an.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 minute ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

O oră ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

14 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

17 ore ago