O tara ciudata, ciudata, ciudata

„Păi ce fel de țară aveți, dacă ajunge o asemenea persoană prim-ministru?!”, ar fi exclamat mai mulți europarlamentari șocați de desemnarea fostei lor colege, Vasilica Dăncilă, în fruntea Guvernului României. Chiar așa, ce țară a ajuns România exact în anul Centenarului despre care se tot discută? An care ne obligă și la unele comparații între cei care au condus România în urmă cu 100 de ani și cei de acum. Dar mai bine nu le facem, fiindcă ne-am umple de rușine în fața memoriei înaintașilor. Fiindcă singuri ne-am ales specimenele care astăzi ne conduc. Dar o „fotografie” a momentului tot se poate face. Una care să ne arate dintr-o privire cum arată România la începutul anului Centenarului. Din start trebuie spus că, într-un singur an, sub conducerea Fuhrer-ului de Teleorman, actuala putere a anulat toate eforturile făcute în trecut pentru a ajunge o țară europeană, întorcându-ne mult în timp. O putere în care minciuna, nesimțirea și prostia sunt cuvintele de ordine.

Deci, ce țară avem? Una în care, pentru distrage privirile de la haosul economic, guvernul a „descoperit” problema protocolului SRI – Parchetul General. Când președintele Iohannis cheamă la discuții premierul și ministrul Muncii, arătându-le datele catastrofei (de exemplu, anul trecut, România s-a împrumutat 11,83 miliarde de euro, exact ca în cel mai negru an al crizei, 2009). Cu o nesimțire incredibilă (hoțul strigă hoții), guvernanții acuză apoi că Iohannis a abătut atenția de la adevărata problemă a României. Exact, protocolul amintit. Protocol despre care, de altfel, știa toată lumea, dar acum inclusiv cei care au participat la elaborarea lui nu-l mai recunosc. La urma urmei, dacă acest protocol a fost eficient în stârpirea marii corupții, înseamnă că și-a atins ținta. Și asta atâta timp cât marea corupție reprezintă un atentat la siguranța națională, adică obiectul muncii SRI.
Ce țară mai avem? Una în care, foarte probabil, candidații la posturile de miniștri dau un test de inteligență, iar cei care au scorurile cele mai mici sunt desemnați câștigători. În plus, la Educație se dă și un test de gramatică, iar cel care face mai multe greșeli e pus ministru. Astfel că nu-i de mirare că avem generații de elevi care cred că Rusia e… capitala Angliei. Dar „țara te vrea prost”, fiindcă altfel n-ar mai exista votanți PSD. Despre aberațiile care ies din gura Vasilicăi Dăncilă nu mai are rost să pomenim. Poate doar ultimele două perle, culmea citite: „Adversarii PSD pe care îi reprezint”; „adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program (al PSD – n.a.) care vă spun foarte sincer nu a făcut bine României”. Exemplu clasic de analfabet funcțional!

Și ce țară mai avem? În care o judecătoare (Camelia Bogdan) care a avut curajul să condamne mai mulți politicieni corupți (Dan Voiculescu de exemplu) este hărțuită permanent în mod mafiot și linșată mediatic într-un mod incredibil. La pachet cu Codruța Kovesi, o altă „vinovată” pentru arestarea mai multor corupți din lumea politică. Doar bombe sub drum ca la Giovanni Falcone și Paolo Borsellino mai lipsesc. Doamne ferește! Iar în acest timp așa-zisul ministru al Justiției nu știe ce să mai facă pentru a-i ajuta pe infractori și borfași.

Și ce țară mai avem? În care Constantin Buchet, propus inițial de PRM, partid înființat de Securitate, iar acum de premier, ajunge șef al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Acolo unde este coleg cu omul propus recent de PSD, Cazimir Ionescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Cât despre urmăriți penal, inclusiv cei doi șefi ai Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, se „bucură” de aceeași calitate. De fapt, de mai bine de un an, toate eforturile actualei puteri au fost să modifice legile pentru a-l face scăpat pe Dragnea, ajuns adevăratul stăpân al României. Cu riscul de-a pierde miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Ar mai fi extrem de multe de spus (de exemplu, că România e țara în care peste 100 de oameni au murit de gripă, iar bolnavii de cancer sunt lăsați să se stingă fără medicamente), dar cele de mai sus reprezintă doar o fotografie a ultimelor evenimente. O Românie centenară pe care, pe zi ce trece, străinii o văd tot mai mult ca – parafrazând o celebră comedie – o țară ciudată, ciudată, ciudată.