Chiar dacă puţină lume se mai aştepta, mai ales după prestaţia mai slabă de la Baia Mare, dar ţinând cont şi de faptul că CSM Bucureşti a învins Timişoara de două ori în sezonul regulat, alb-violeţii au deschis seria partidelor din sferturile play-off-ului cu o victorie preţioasă în deplasare.
Partida nu avea cum să fie decât dramatică. Bucureştenii au avut un maxim de 4 goluri după un sfert din joc, 8-4, dar au reuşit să revină şi chiar să conducă la un gol în debutul părţii secunde. CSM s-a dus din nou la 3 goluri, 19-16 şi conduceau cu 25-23 în ultimul minut, dar Fenici şi Orbovic pe final au reuşit să egaleze situaţia, 25-25, iar partida a ajuns la aruncările de la 7 metri. Savic a fost eroul echipei sale parând două lovituri, în timp ce violeţii au înscris 4 din 4 pentru scorul final de 29-28. Poli are astfel 1-0 cu CSM şi poate încheia disputa dacă se impune în meciul doi, programat la Timişoara săptămâna viitoare.
În cele 60 de minute marcatorii Politehnicii au fost: Fenici 8, Orbovic 5, Marjanovic 4, Șania 2, Krsto Milosevic 2, Lasica 2, Ștefan 1, Cîmpan 1.
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…