Robu a trecut… la curățenie! În doi timpi și trei mișcări, alături de Iapă și Kristof / FOTO

Curățenia orașului – un subiect delicat în ultimele săptămâni la Timișoara. Primarul Nicolae Robu a decis să facă „de ocară” societatea de salubrizare, până aceasta își va face treaba. Cert este că, dincolo de vorbe, edilul a decis să dea exemplu. Și nu oriunde, ci chiar în centrul orașului!

Înainte de deschiderea oficială a Timfloralis, primarul Timișoarei, care cu câteva ceasuri înainte aruncase din nou săgeți către societatea de salubrizare, a pus mâna la… curățenie. La costum și cravată, alături de city managerul Robert Kristof și consilierul personal Cătălin Iapă, vineri după-amiază, Nicolae Robu a dus la tomberon mai multe ambalaje de carton, rămase de la florile cu care a fost ornată Fântâna cu Pești. Cei trei au făcut câteva drumuri „de căciulă”, dar, în câteva minute, zona a fost curățată. Ceea ce, probabil, ar fi durat mult mai mult dacă s-ar fi așteptat intervenția Retim.

Edilul a criticat de mai multe ori, în ultima săptămâna, prestația societății de salubrizare. „Am cerut poliției să-i amendeze, am cerut să se aplice penalități. Când va fi un contract făcut sub administrația mea, vom avea pârghii de intervenție (…) Acum, contractul nu e destul de bun ca să poți să rezolvi problema”, a declarat, la finele săptămânii trecute, Nicolae Robu. Primarul spune că-i „va face de ocară” ori de câte ori va putea, pentru că mai mult de atât nu prea poate face. „Voi vorbi până când se vor simți cei responsabili. Umblu foarte mult prin oraș, știu ce se întâmplă și la periferie, și în centru, și în tot orașul. Ce văd, de vreun an, mă oripilează de-a dreptul. Acesta este termenul. Nu vedeam înainte așa ceva, e plin de gunoaie, pe drumuri, pe lângă borduri, gunoi, praf (…) Lumea crede că primarul poate lua măsuri directe. Eu nu pot, recurg la această ocară publică atunci când nu am pârghii. E o armă care a dat rezutate și sper să dea rezultate și acum. Cetățenii nu cunosc legea, dar, ca reprezentant al cetățenilor, eu ar trebui să fiu ascultat de șefii acestor societăți, lucru care s-a întâmplat în cazul Retim cam până acum un an și jumătate (…) Sper ca partenerul german, și voi apela la el, să intervină”, mai declara edilul.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3892″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

57 de minute ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

16 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

17 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

17 ore ago