Sediul PNTCD, vandut cu 1 milion de lei vechi, ar putea fi recumparat de Primaria Timisoara. Cu 470.000 de euro

S-a vândut cu mai puțin de 30 de euro, s-ar putea recumpăra cu 470.000 de euro. Este vorba despre vechiul sediu al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat din Piața Libertății, care va fi scos la vânzare în contul unei datorii a țărăniștilor. Primarul Nicolae Robu se gândește să-l cumpere, dar mai trebuie să se consulte cu specialiștii.

HG nr. 927/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, a făcut fericite, la jumătatea anilor 2000, toate formațiunile politice din Timișoara, mai puțin PSD. Ele și-au cumpărat la prețuri de nimic sedii în general ultracentrale. E drept că unele au fost mai… fericite ca altele. În septembrie 2004, fostul Partid Democrat-Liberal a plătit peste 616 milioane de lei vechi, fără TVA, pentru sediul de pe strada Mărășești 9, cu o suprafață utilă de 275,71 mp. Între timp, după fuziune, noul PNL a decis să închirieze spațiul, în care funcționează acum un restaurant. Este al doilea după schimbarea destinației și îi aparține, zice-se, fostului city manager al Timișoarei, Sorin Drăgoi. În aceeași lună septembrie 2004, PNȚCD a plătit, pentru sediul din Piața Libertății 2, cu o suprafață de 377 mp, doar 1,029 milioane de lei vechi, fără TVA. În mai 2006, și PNL și-a cumpărat sediul de pe str. Gh. Lazăr 1: a plătit pentru parterul și subsolul Băncii de Scont, cu o suprafață de 408,58 mp, exact 551.244 lei vechi, fără TVA. De vândut, le-a vândut Primăria Timișoara, iar tranzacțiile au fost aprobate de consilierii locali.

Tot consilierii locali ar trebui, în plenul din 3 aprilie, să stabilească dacă muncipalitatea ar putea recumpăra sediul din Piața Libertății al vechiului PNȚCD. Proiectul aflat pe ordinea de zi prevede „neexercitarea dreptului de preemțiune” al PMT, dar Nicolae Robu spune că este interesat de acel spațiu. „Este situat în Piața Libertății și cred că trebuie să avem grijă să avem cât mai multe spații publice. Aș vrea să-l cumpărăm, dar trebuie să discut puțin, vreau să-mi iau măsuri de precauție. Dacă primăria l-a vândut cu 100 de lei și îl cumpără acum cu 470.000 de euro, evident că la primul control o să se spună că s-a creat prejudiciu, chiar dacă așa era legea în 2004. Când îți vine un auditor, el spune că nu-l interesează decât faptul că aceeași instituție a vândut cu atât și a cumpărat cu atât”, explică edilul.

Singurul partid care nu a beneficiat, în Timiș, de facilitățile imobiliare a fost PSD. Abia în 2013, social-democrații au vrut să cumpere, cu 100.000 de euro, clădirea de pe spl. Tudor Vladimirescu, însă proiectul a căzut. O evaluare ulterioară a arătat un preț de 7 ori mai mare. PSD stă și acum cu chirie acolo, dar tot în plenul de marți ar trebui să afle dacă li se prelungește contractul. Acesta a fost, zilele trecute, tema unei dezbateri publice rămase fără concluzie.

Practic, la Primăria Timișoara a ajuns, pe 21 martie, o solicitare a unui birou de executor judecătoresc, „reprezentant al creditoarei United Media SRL, împotriva debitoarei Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat”., referitor la exprimarea dreptului de preemţiune pentru spaţiul cu altă destinaţie din imobilul cu adresa în Piaţa Libertăţii nr. 2, parter. Prețul propus este de 2,1 milioane de lei, adică 470.000 de euro. „Nu exclud și acțiuni necurate acolo. Iar ajungem la lege. N-ar fi normal ca, într-o astfel de situație, când tu ai dat un bun public unui partid, cu un scop, să funcționeze ca partid, în momentul în care nu mai funcționează ca partid, să iei bunul înapoi? Așa ar fi logic. Cum este posibil să vândă cei la care PNȚCD este dator? E normal așa ceva? Nu e normal ce se întâmplă”, ne-a mai declarat edilul. Dacă s-ar aplica legea așa cum își dorește acesta, într-o situație similară, de „retrocedare” către PMT, ar trebui să fie și fostul sediul al PDL… Oricum, expunerea de motive și toate avizele pentru proiectul în cauză nu sunt afișate pe site-ul primăriei, în „buna” tradiție a municipalității.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

5 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

5 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

8 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

8 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

10 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

12 ore ago