Categories: Social

Vandali in familie. Au platit cele mai scumpe panselute din viata lor

A venit primăvara, oamenii își primenesc curțile și grădinile. Unii plantează flori, alții… le fură, ca să le planteze. O mamă și fiul ei au „cumpărat” cele mai scumpe panseluțe pentru gospodăria lor. Asta, după ce au fost prinși de polițiștii locali pe Podul Michelangelo.

Polițiștii locali aflați în patrulare marți seară au surprins, în jurul orei 22.30, două persoane care dăduseră atacul laghivecele amplasate pe Podul Michelangelo. Este vorba despre o femeie și un bărbat, mamă și fiu, din Timișoara, care încercau să smulgă în jur de 30 de cuiburi de panseluțe din ghivece. Ei le-au spus agenților că au vrut să ia florile pentru… a le planta acasă în curte. Fiecare a fost amendat cu câte 2.500 de lei. „Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția celor tentați să deterioreze ghivecele cu flori că fapta reprezintă contravenție și se sancționează drastic. De-a lungul timpului au fost aplicate numeroase sancțiuni celor care au rupt florile sau au smuls ghivecele din amplasamentele amenajate pe Podul Michelangelo”, transmit reprezentanții PL Timișoara. Ghivecele de la Michelangelo exercită o atracție irezistibilă pentru o mulțime de tineri puși pe glume proaste, atât români, cât și străini. Unii dintre cei prinși de agenți le-au spus acestora că au auzit voci care le-au cerut să smulgă florile…

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago