Ambasadorul Spaniei, țară din care vine mult criticata companie Comsa, cu care CNAIR a spus de mai multe ori că vrea să rezilieze contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii A1, a vizitat, miercuri, controversatul șantier. L-a însoțit ministrul Transporturilor, Lucian Șova.
Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A., care lucrează pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, a fost criticată intens, în ultimele săptămâni, atât de CNAIR, cât și de ministrul Transporturilor, Lucian Șova. „Pe cei 21 km ai lotului 3, specialiștii au constat o mobilizare extrem de slabă a constructorului și deficiențe în execuție. Lucrau doar 90 de muncitori și 70 de utilaje. Mare parte din echipă a fost retrasă imediat ce ministrul a părăsit șantierul. Asocierea a primit până acum penalități de 1,5 milioane euro (…) Există foarte multe probleme de calitate pentru care MT și CNAIR poartă de aproape un an nenumărate discuții cu antreprenorul pentru remediere”, anunța, la jumătatea lunii aprilie, Ministerul Transporturilor. În Săptămâna Patimilor, echipele de control ale CNAIR au vizitat și ele șantierele de pe loturile 3 și 4 ale A1. Atunci, pe lotul 3 „s-a constatat o slabă mobilizare insuficientă pentru realizarea proiectului în parametri normali și la timp. De asemenea, au fost evidențiate și o serie de probleme nerezolvate pentru care se așteaptă soluții viabile”.
„În urma întâlnirii pe care ambasadorul Spaniei, Ramiro Fernández Bachiller, a avut-o la Ministerul Transporturilor cu ministrul Lucian Șova, cei doi oficiali au făcut astăzi o vizită pe Lotul 3 al autostrăzii Lujoj-Deva pentru a evalua gradul de mobilizare a constructorului, asocierea al cărei lider este firma spaniolă Comsa”, au anunțat miercuri, 2 mai, reprezentanții Ministerului Transporturilor.
De-a lungul timpului, CNAIR a reclamat, pe lotul 3, probleme de stabilitate la terasamente, lipsa unei soluții tehnice pentru pasajul de la km 76 și probleme cu sistemul de evacuare a apelor pluviale. Aici a fost realizat, de același antreprenor, nodul de la Holdea, neinclus în contractul inițial, dar esențial pentru descărcarea de pe autostradă și despre care Ministerul Transporturilor nu suflă o vorbă. Se vorbește de ceva timp despre rezilierea contractului, însă o astfel de decizie ar putea întârzia și mai mult finalizarea șoselei, realizată în procent de peste 82%. Care vor fi urmările vizitei ambasadorului Spaniei și ce promisiuni și / sau amenințări au făcute rămâne de văzut…
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3894″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…
Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…
Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…