Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a decis să renunţe la expediţia de pe Everest, din cauza riscului de avalanşă de zăpadă şi gheaţă. Exista risc foarte mare de avalanşe în plăci de zăpadă, așa că Horia a ales calea cea mai sigură, dar anunță că va reveni.
Horia Colibășanu a revenit în Kathmandu şi se pregăteşte să se întoarcă în ţară. Alături de partenerul său Peter Hámor, el a hotărât să renunţe la ascensiunea finală. „A nins foarte mult, s-a depus un strat de jumătate de metru, apoi a fost soare puternic. S-a creat o placă de gheaţă care pluteşte pe zăpada pufoasă. Când mergeam pe ea, vibra sau se crăpa. Riscul ca plăcile să se rupă şi să pornească o avalanşă era foarte mare. Dintr-o astfel de avalanşă nu-i nicio şansă să scapi. Am hotărât să renunţăm anul acesta, cu regret pentru toată munca pe traseul pe care l-am echipat, având entuziasmul de la început”, spune Horia. Cei doi au urcat până la altitudinea de aproximativ 7.500 de metri şi aşteptau condiţii de vreme bună şi condiţii de zăpadă pentru a putea continua ascensiunea. Aveau nevoie de aproximativ 4 zile fără furtuni, vânt puternic şi ninsoare la înălţime, şi de strat de zăpadă stabil pe care să se poată avansa. Horia Colibăşanu și Peter Hámor intenționau să parcurgă în premieră o rută nouă spre Acoperișul Lumii. A fost cea de-a 20-a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 15-a în Himalaya. Are în palmares opt „optmiari”: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m), Everest (8.848 m).
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…
Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…
Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…