Categories: Primăria Timişoara

La spitalul de copii, șantierul s-a oprit temporar. Se reia dupa 10 iunie, când Primăria Timișoara va plăti facturile

Primăria Timișoara este „puțin strâmtorată” din punct de vedere financiar, după ce a plătit, în această lună, arierate de 8,5 milioane de lei. „Victimă” colaterală este și șantierul de la spitalul de copii, unde lucrările sunt momentan oprite.

Pe șantierul de la spitalul de copii nu se mișcă nimic de câteva săptămâni, deși primarul Nicolae Robu s-a declarat întotdeauna mulțumit de felul în care lucrează firma care a preluat execuția. „La spitalul de copii nu se lucrează pentru că nu am putut face plăți în ultimele două săptămâni. Vor fi reluate lucrările după data de 10 iunie. Am plătit chiar la începutul săptămânii 100.000 de lei, facturile în total sunt în jur de 1 milion de lei. Am mai plătit din ele”, a declarat, pentru deBanat.ro edilul. Conform acestuia, primăria are, în acest moment, unele probleme, dar, susține Robu, nu este nimic grav. „Suntem încă puțin strâmtorați, nu ne-am revenit încă de tot. Am plătit 8,5 milioane de lei arierate și nu mai avem acum altele. Legea spune că ele trebuie reduse cu 5%. Cei de la Trezorerie nu au vrut să ne dea drumul la bani. Până la urmă am cedat eu și am plătit tot. Nu știu dacă s-a intrat pe noi arierate, că a mai trecut o lună, dar oricum sunt nesemnificative”, a mai precizat primarul.

În mai 2014, Primăria Timișoara a predat amplasamentul către Prompt SA, care câștigase, la un preț de puțin peste 10 milioane de euro, licitația organizată pentru această investiție. Lucrările au început cu o pauză, pentru că amplasamentul a fost liber de sarcini doar în februarie 2015. Prompt a lucrat până în noiembrie 2015, ducând clădirea până la ultimul nivel, minus acoperiș, reclamând pe parcurs diferite erori din proiect. A urmat o pauză, iar din noiembrie 2016, constructorul oficial al noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” este Sulfatim SA. Corpul B, cu demisol, parter și șase etaje, va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă ar fi fost să ne luăm după promisiunile electorale, spitalul ar fi trebuit să fie gata în 2014. Asta promitea, în 2012, la lansarea candidaților USL la alegerile parlamentare, premierul de atunci, Victor Ponta. „Guvernul nu ne dă banii decât la finalul anului, ca să facem excedent și să ne ia jumătate înapoi. Tot timpul a fost așa. Am susținut lucrările pe banii noștri dintotdeauna”, a mai declarat Nicolae Robu. În 10 iunie, în conturile PMT ar trebui să intre, ca în fiecare lună, banii din cotele defalcate de TVA. În acest moment, sunt restanțe salariale la societatea de transport în comun.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

14 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

16 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

16 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

16 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

17 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

17 ore ago