Săptămâna trecută, pe Podul Traian a răsărit tam-nesam din pământ un obiect abstract, pe care cei mai mulți timișoreni nu știau cum să-l ia. Ulterior am aflat că e vorba totuși de o operă de artă, e adevărat deloc comprehensibilă. Pentru cei care n-o înțeleg la adevărata ei valoare, facem recurs la vocea inițiaților, respectiv cei de la Fundația Calina: „Expoziția este o răsturnare a experiențelor, regândește și reimaginează procesele hegemonice, poziționând în același timp orașul ca mediu eclectic de schimb și acțiune culturală. Psihanalitic percepem realitatea în moduri diferite. Nimeni nu aude sunetele identic. Nimeni nu vede la fel. Percepția ghidează simțurile”.
Destul de clar, nu? Acum, după ce v-ați lămurit din această explicație pertinentă despre ce este vorba, să trecem mai departe. Lucrarea cu pricina a fost pusă în mijlocul drumului (trotuarului mai exact, incomodând bicicliștii și pietonii) fără nicio autorizație, fără niciun document. Dacă vreți, pe modelul caselor țingănești sau al fostului Acvariu din Piața Operei. Că la Timișoara se poate, nu-i așa? Puși în fața faptului împlinit, cei din primărie, începând cu city-managerul Robert Kristof, au anunțat c-o demolează. Cum e și normal de altfel. Ba ar mai trebui și o amendă de rigoare. Nu de alta, dar altfel Timișoara ar părea un sat fără câini, unde fiecare construiește ce vrea și unde vrea, fără ca nimeni să-l deranjeze. Așadar, până aici, reacția autorităților a fost corectă. Bine, cu excepția faptului că au aflat de lucrarea în drum din presă.
Numai că zilele treceau una după alta și statuia era tot acolo. În fine, după o aproape o săptămână de la declanșarea scandalului, primarul Nicolae Robu, cel cu „Mă știți, sunt un om ultracorect, ultracinstit și cu respect total față de lege”, face pasul înapoi. Dar ce zic pas, sunt pași uriași de fapt! „Am văzut că nu încurcă traficul, deci nu e nicio problemă. Am decis s-o lăsăm acolo, dacă obțin autorizațiile necesare”, a glăsuit luni primul corect al urbei. Incredibil! Ce să înțelegem de aici, că în Timișoara primarului Robu, poți mai întâi să construiești și apoi să umbli după autorizații? Exact așa! Ceea ce e culmea ilegalității.
Numai că există un amendament. Vorba latinului, „quod licet Iovi, non licet bovi”, măsura nu e chiar pentru toată lumea. Chiar primarul a recunoscut că s-a întors cu 180 de grade, după ce la el au fost două personaje importante. Este vorba de Alina Cristescu, de la Fundația Calina, care este și soția „fratelui” Emil Cristescu, și consilierul local PSD Ioan Szatmari, director la firmele fraților Cristescu. După această întâlnire, „ultracinstitul” și „ultracorectul” Robu a decis că, în cazul de față, legea este facultativă. Aviz amatorilor de chilipiruri. De acum înainte, puteți să vă faceți o casă, o terasă etc. pe domeniul public, că nu v-o demolează nimeni. Evident, cu condiția ca unul dintre frați să intervină la preacinstitul nost’ primar. Or, toată lumea știe, odată o construcție terminată, chiar ilegal ridicată, greu o mai dai jos.
Ar trebui să fie convins de asta și primarul Robu. Cel care în campania electorală din 2012 a promis solemn că va dărâma „acvariul” din centru, fiindcă e ridicat ilegal. E adevărat, s-a ținut de cuvânt, dar numai după ce a cedat terenuri cu valoarea de peste două milioane de euro în contul mutării coșmeliei ilegale. Asta înseamnă să fii ultracorect, megacinstit și cu respect față de lege! A, și încă un amănunt. Nu știu de campania electorală din 2016 a primarului, dar cea din 2012 a fost generos sponsorizată de frații Cristescu. Cei care, de ceva timp, cred că Timișoara e moșia lor personală. Iar dacă există și un primar care să vină în întâmpinarea acestui crez, problema e ca rezolvată. Că doar nu degeaba se mai vorbește despre schimbarea numelui Timișoara în Cristeștișoara. Că doar nu s-o opune cineva din Bocsig la așa ceva.
O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…
Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…
Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu!…
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…