Categories: Social

Inundații în estul județului Timiș. E cod portocaliu

Ploile abundente din ultimele ore au creat probleme în județul Timiș. Apele Begăi s-au umflat și au fost semnalate inundații într-un sat care aparține de comuna Pietroasa. Pompierii intervin deja.

Timișul este sub cod portocaliu de inundații, care este în vigoare până la miezul nopții de sâmbătă. Avertizarea vizează bazinul superior al râului Bega. De altfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, în Timiș au căzut cantități importante de precipitații. Potrivit ISU Timiș, o casă din satul Pietroasa a fost inundată. „În urma fenomenelor meteo periculoase, am fost solicitați pentru o intervenție la o casă inundată în comuna Pietroasa, sat Poieni. La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială cu motopompă”, au transmis pompierii. Ei se pregătesc însă de ce este mai rău. „La ordinul inspectorului șef, au început deplasarea către Stația de pompieri Făget 2 echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Lugoj, compuse din o autospecială de prima intervenție, o motopompă și 3 subofițeri, respectiv o autospecială APCAROMAN, o motopompă și 3 subofițeri”, mai spun cei de la ISU. De asemenea, alte două autocamioane de intervenție cu câte 3 subofițeri, având în dotare motopompe și electropompe, sunt în așteptare și vor pleca către satul Poieni, în funcție de evoluția situației.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

7 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago