Social

Moștenire dezastroasă la STPT. Noul director cere intervenția Curții de Conturi

Noul director al Societății de Transport Public Timișoara, Sorin Supuran, continuă cu dezvăluirile privind situația găsită la fosta RATT. În afara condițiilor deplorabile de muncă, Supuran spune că a descoperit foarte multe nereguli, de la achiziții bizarre și sponsorizări suspecte până la diurne uriașe și documente lipsă. De aceea va solicita un control al Curții de Conturi la STPT.

Sorin Supuran deplânge dezastrul pe care l-a găsit în societatea municipalității. Pentru a vedea cu exactitate ce a preluat, Supuran a demarat un audit, iar primele date confirmă debandada de la fosta RATT. „Am început un audit, pe care îl fac personal, ajutat de o parte din colegi cu o foarte mare experiență în domeniul contabil, financiar și economic. M-am angajat ca la finalul a 30 de zile, există prevederi legale care obligă un manager, atunci când constată neconformități și presupuse abateri de la respectarea unor proceduri interne, achiziții și altfel de decizii, să facă cunoscute predecesorilor, consiliului de administrație, autorității tutelare și altor instituții îndreptățite să execute efectiv verificări”, spune Supuran. Auditul va sta la baza unei adrese pe care Supuran o va depune la Camera de Conturi.

Ce a găsit la STPT doar la prima vedere o spune tot noul director: „Au fost diurne decontate ilegal, 150 de lei în țară, pentru care nu există acte normative, donații și sponsorizări, care sunt prejudicii, la asociații sportive, biserici, fundații, toate sunt în raportul Curții de Conturi, trebuiesc imputate fostului director Ioan Goia și directoarei economice. Sunt oameni care mă ajută, fac pro bono totul și verificăm fiecare piesă… vorbim de calculatoare de bord, anvelope vară-iarnă, acumulatori… fiecare anvelopă va fi verificată, dacă corespunde cu seria de factură, contract. Am blocat orice achiziție care prejudicia banul public”. Pe de altă parte, noul director a găsit sechestru pe tot ce înseamnă patrimoniu, bunuri, conturi și chiar mijloace mobile și imobile. Trebuie spus că, în acest moment, societatea are datorii în valoare de 64 de milioane de lei, din care 14 milioane către furnizori și 50 de milioane către ANAF, de unde și sechestrul.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: stptsupuran

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago