Primăria Timişoara

A consuma timp cu deplasările înseamnă risipă de viață: de ce nu pedalează Robu și de ce sunt foarte importante mașinile

Biciclete, fotbal, garaje, șantiere. Toate au făcut parte, miercuri după-amiază, din „arsenalul” audienței online susținute de primarul Nicolae Robu și dedicate, cel puțin teoretic, amatorilor de pedalat. Edilul a promis, fără termen de realizare, o rețea de piste de biciclete cum nu există în România, a explicat de ce nu pedalează spre serviciu, dar și de ce nu va lua niciodată măsuri care să reducă traficul auto.

A doua audiență online din acest an a primarului Nicolae Robu a fost dedicată, cel puțin la nivel declarativ, problemelor comunității pe două roți din Timișoara. Practic, a fost o oră și jumătate de… de toate, pentru că edilul a vorbit despre șantiere, garaje, cerșetori, fotbal, bezna de pe străzi și, desigur, despre biciclete și mașini. „Cred că suntem de departe pe primul loc în țară în ceea ce privește utilizarea bicicletelor. Avem 35 de stații VeloTM, cu 440 de biciclete, avem 22.000 de utilizatori, cu o medie de 660 de utilizatori pe zi, în trei ani”, a anunțat Robu. Între timp, cei care au urmărit audiența au avut solicitări și idei dintre cele mai diverse: de la desființarea de garaje între blocuri, schimbarea de becuri prin cartiere, transport în comun sau amenajarea de piste de biciclete. Una dintre problemele ridicate nu e deloc nouă, fiind cunoscută de multă vreme la nivelul municipalității. Vorbim despre bordurile prea înalte, un adevărat coșmar pentru bicicliști. „Așa este, sunt prea multe borduri cu diferență de nivel mare între trotuare și carosabil. Am dat dispoziții SDM ca, atunci când are intervenții, să nu se mai facă așa ceva și nu se mai face așa ceva. (…) Am cerut să se intervină și acolo unde trotuarul și carosabilul sunt în regulă pur și simplu doar pentru a se remedia această deficiență de concepție”, a răspuns Robu.

Edilul a promis și o rețea de piste de biciclete care să lege Timișoara de localitățile din jur. Nu e prima dată când Robu spune așa ceva, dar nici de această dată el nu oferă un termen concret de punere în practică a unui astfel de proiect. Robu spune totuși „în curând”, însă, în același timp, admite că abia se lucrează la documentația pentru care se încearcă obținerea de bani europeni. „Așa ar fi normal, să avem cât mai multe legături și cu comunele periurbane și să putem traversa orașul. Ne preocupă să facem asta (…) Vom face o rețea regională de piste de biciclete. Vă veți bucura în curând de ea, o să o realizăm pe fonduri europene, acum se lucrează la proiect, la cererea de finanțare, și vom aplica în timp util”, a precizat Robu.

Cei care încă mai sperau că în Timișoara ar putea apărea mai multe piste de biciclete pe carosabil au fost dezamăgiți. Nici vorbă ca acest lucru să se întâmple, fiindcă sunt prea multe mașini și oricum șoferii nu vor renunța la volan, în favoarea pedalatului. Mai mult, intervine aici și factorul… alegeri. „Nu avem cum să sacrificăm din benzile auto, că ne sufocăm cu mașinile. Dacă își închipuie cineva că, dacă îi șicanăm pe cei care folosesc mașina, ei vor trece de la mașină la bicicletă, se înșală (…) la alegerile viitoare vor fi votați cei care vor promite că vor face să se circule ușor. Nu sunt populist, nu mint pe nimeni, vreau să creăm condiții cât mai bune pentru folosirea bicicletei, dar mă preocupă în egală măsură să îmbunătățesc fluența traficului auto. Am făcut trei pasaje în șase ani, facem în continuare alte șase pasaje, poduri peste Bega, lărgiri de străzi, facem tot ce putem să avem un trafic cât mai fluent. Facem tot ce putem ca să avem un trafic mai fluent (…) „Câtă vreme voi fi eu primar, nu voi implementa măsuri anti-mașini. Suntem într-o eră a vitezei și a mobilității în același timp, a consuma mult timp cu deplasările înseamnă risipă de viață. (…) Dacă traficul este fluent, și poluarea scade foarte mult, pentru că toate acestea sunt intensificate când se accelerează și se frânează. (…) Putem fi negativi, atât am putut face, n-am putut mai mult de atât, eu zic să ne bucurăm că le avem așa cum s-au putut ele face”, a explicat primarul.

Ce planuri mai sunt? Creșterea numărului de biciclete de închiriat, astfel încât să fie 1.000, piste pe Stan Vidrighin, înspre platforma industrială, un proiect pe Bd. Liviu Rebreanu și rastele suplimentare în Complexul Studențesc. „Eu cred că s-a văzut că ne-am străduit să avem continuitate în ceea ce privește traseele. Soluții magice nu avem, ne gândim și la soluții spectaculoase. Chiar cu colaboratorii cei mai apropiați am organizat un brainstorming, așteptăm sugestii de la oricine, pentru a face să avem condiții cât mai bune pentru folosirea bicicletei în orașul nostru. Mi-ar plăcea să facem ceva spectaculos, ceva ce nu s-a mai făcut în România, și la acest capitol. Așteptăm idei, noi avem câte ceva, și idei proprii, și preluate din ce am mai văzut pe la alții”, a mai declarat Robu.

Întrebat de ce nu vine cu bicicleta la serviciu, măcar din timp în timp, ca să vadă cu ce probleme se confruntă timișorenii care au optat pentru acest mijloc de deplasare, primarul a spus că nu-și poate permite să facă asta. „Dacă bugetul de timp mi-ar permite, mi-ar plăcea să folosesc mai mult bicicleta. Știu care sunt problemele, și la transportul în comun, și în ce privește folosirea bicicletei. Ar pierde orașul dacă eu mi-aș reduce timpul pe care-l dedic orașului”, a susținut Nicolae Robu. În urmă cu câteva săptămâni, edilul a oferit o explicație similară și când a fost întrebat de ce nu merge la lucru cu troleibuzul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an

La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…

2 ore ago

Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara

Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…

3 ore ago

Carla’s Dreams va fi vedeta principală a spectacolului de Revelion la Timișoara în acest an

Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…

4 ore ago

Cât ne-au costat sclifoselile şi onoarea nereperată ale lui Marcel Ciolacu

Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…

5 ore ago

Spațiu redus în baie? Uite cum să alegi chiuveta și cabina de duș

Atunci când te confrunți cu provocarea renovării unei băi de dimensiuni reduse, fiecare centimetru contează.…

15 ore ago