Nu mai puțin de 700 de pacienți aflați în comunități rurale dezavantajate din județele Timiș și Caraș-Severin, majoritatea persoane în vârstă, au beneficiat de consultații la distanță, cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație.
Aproape jumătate dintre cei 700 de pacienți din cele două județe nu sunt integrați în sistemul public de asigurări de sănătate. Medicii au acordat, în perioada iulie 2017 – iunie 2018, peste 1.300 de consultații la distanță, în cadrul unui proiect dezvoltat de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis și sprijinit de Fundația Vodafone România printr-o finanțare de aproape 650.000 de lei, acordată prin programul Connecting for Good. Dacă nu erau consultați astfel, oamenii ar fi trebuit să parcurgă între 30 și 50 de kilometri pentru a ajunge la cel mai apropiat medic specialist. Pacienții au beneficiat de consultații cardiologice și de medicină internă, care înregistrează cea mai ridicată mortalitate în zona de vest a țării, endocrinologie, dermatologie, oftalmologie și pneumologie.
„Lansat în 2016, proiectul funcționează cu o echipă de medici specialiști localizată la Timișoara și cu o echipă mobilă care se deplasează în cinci puncte de lucru: Ghilad, Buziaș, Sânnicolau Mare și Deta, din județul Timiș, și Bocșa, din județul Caraș-Severin. Cu ajutorul unor echipamente de investigații medicale portabile și a unei conexiuni la internet, rezultatele consultațiilor efectuate pot fi urmărite în timp real de un medic specialist din Timișoara”, transmit organizatorii campaniei.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…