Social

Piață volantă, deschisă la Ghiroda. În… dublu exemplar!

Conceptul de piață volantă prinde tot mai mult. După Dumbrăvița, o altă comună aflată la doi pași de Timișoara va avea astfel de piețe. La Ghiroda vor fi nu una, ci două!

„Începând de sâmbătă, 7 iulie, între orele 8 și 13, comuna Ghiroda va avea în fiecare sâmbătă două piețe volante: Ghiroda – în spatele căminului cultural și Giarmata Vii – în curtea căminului cultural. Am demarat acest proiect doar în zilele de sâmbătă. Pe viitor, în funcție de interesul manifestat de vânzători și de interesul celor care doresc să cumpere produse de la producători, ne pregătim pentru a suplimenta zilele în care se țin aceste piețe și numărul de mese din piața. Încă un proiect din proiectele asumate în campanie a fost atins. Continuăm să facem tot ce am promis că vom face”, a anunțat, pe Facebook, primarul Ionuț Stănușoiu. La Timișoara, prima piață volantă, care este și acum extrem de căutată de amatorii de produse proaspete, a fost înființată în 2014, în zona stadionului „Dan Păltinișanu”. Din toamna anului trecut, o astfel de piață a fost înființată și la Dumbrăvița.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

23 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

16 ore ago