UVT Agroland Timișoara se reunește vineri, 17 august, pentru pregătirea celui de-al doilea sezon consecutiv în elita voleiului feminin românesc. Echipa începe antrenamentele în efectiv redus, deoarece patru jucătoare sunt în continuare la loturile naționale.
Daniela Lupescu & Co. se vor pregăti pe plan local până la 27 august, dată la care este programată plecarea la Cheile Grădiștei, pentru un cantonament de 10 zile. Primele meciuri de verificare vor avea loc în a doua parte a lunii septembrie. Staff-ul tehnic al formației va conduce vineri, de la ora 11, primul antrenament al verii, la sala „Constantin Jude” din Timișoara. Roxana Iancu, Andreea Petra, Marisa Radu și Barbora Kosekova vor intra mai târziu în programul de pregătire al echipei antrenate de Bogdan Paul, după încheierea acțiunilor loturilor naționale ale României și Slovaciei.
Conducerea clubului a confirmat deja prezența la un triunghiular amical organizat de un partener devenit deja tradițional pentru clubul timisorean, Linamar Bekescsaba. Pe lângă BRSE, campioana Ungariei, între 21 și 23 septembrie, formația în roșu și negru se va duela și cu Strabag Bratislava, campioana Slovaciei. Agro va evolua și în Challenge Cup în acest sezon, grație clasării pe locul 5 ocupat în ediția precedentă de campionat.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…