Administratie

CJ Timiș preia drumuri comunale pentru a le reabilita și a realiza o centură alternativă a Timișoarei

O centură completă a Timișoarei nu există, așa că reprezentanții Consiliului Județean Timiș continuă demersurile pentru a realiza o variantă de ocolire alternativă. Această centură alternativă va ocoli urbea de pe Bega pe drumurile județene, unele dintre acestea fiind, înainte, comunale.

În plenul Consiliul Județean Timiș desfășurat joi aleșii au votat preluarea unor drumuri comunale în domeniul public al CJ Timiș, pentru a le putea ulterior reabilita și moderniza, în acest fel realizând centura alternativă a Timișoarei.

Este vorba despre unele drumuri comunale care aparțin de Sânandrei, Moșnița Nouă, Sânmihaiu Român, Șag, Cenei, Săcălaz, Iecea Mare, Giroc, Recaș, Remetea Mare și alte localități, iar centura va fi formată din drumurile Șag – Sâmihaiu Român; Giroc–Urseni-Moșnița; Sânandrei – Drumul Național; Săcălaz – Drumul Național; Pișchia-Bencec-Herneacova-Recaș; Cenei-Beregsău Mic-Beregsău Mare; Iecea – Biled.

Trebuie menționat că drumul Săcălaz-Sânmihaiu Român a fost realizat deja.

„Cred că este foarte important să venim în sprijinul municipiului Timișoara cu accesul în anumite zone periurbane. Când vom finaliza documentația privind preluarea acestor drumuri și trecerea lor în inventarul public al județului Timiș vom putea discuta de introducerea acestor proiecte pe lista de investiții și de demararea execuției. Va fi o centură prin care poți să ajungi în orice zonă, pe drumurile județene. De la Săcălaz la Sânmihaiu Român este deja realizat drumul și va continua prin Șag, de la Șag la Giroc și de la Giroc la Urseni și la Moșnița”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

47 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago