Falimentul total al „dezvoltării în forță” a Timișoarei

Dacă ai spune că primarul Nicolae Robu n-a făcut nimic în cei peste șase ani în care a administrat Timișoara n-ai fi deloc corect. Trebuie recunoscut faptul că, în zona infrastructurii rutiere, există destule realizări. Că multe lucruri au fost făcute haotic, că drumuri proaspăt asfaltate au fost ulterior sparte fiindcă nu știu ce regie n-a fost informată pentru a-și face propriile lucrări ține mai mult de competențele personalului din subordine. De altfel, de multe ori, Robu părea lăsat în ofsaid de propriii angajați, dând imaginea unui fotbalist care fuge bezmetic spre poarta adversă în hohotele asistenței, chiar și după ce arbitrul a fluierat poziția de afară din joc. Mai mult, efevescența de început a administrației Robu era în contradicție totală cu bălteala, cenușiul și blazarea ultimelor mandate ale lui Gheorghe Ciuhandu. Era și perioada în care Robu a inventat sloganul „dezvoltării în forță” a Timișoarei. Cu alte cuvinte, vrem, nu vrem, el ne făcea un bine cu forța.

Cu sau fără forță, totuși, dacă se face o comparație între promisiunile din 2012 și ceea ce s-a făcut e o diferență uriașă. Începând cu stadionul, sala polivalentă, bazinul olimpic etc., până la performanțe sportive. Dincolo însă de tot felul de lucrări mai mici, s-au realizat și investiții importante, precum Pasajul Michelangelo sau Centrul istoric. Ce omite primarul să spună e că în ambele cazuri e vorba de proiecte realizate de fosta administrație. E adevărat, e importantă și implementarea lor, dar finanțarea era rezolvată. Ca și în cazul navigabilității pe Canalul Bega. Ulterior, alte două lucrări importante, refacerea pasajelor Jiul și Popa Șapcă, s-au făcut din banii municipalității. Probabil, fiind vorba de „dezvoltare în forță”, primarul n-a mai avut răbdare să aplice pentru o finanțare europeană. Asta, în cazul în care în Primăria Timișoara ar avea oameni care să se priceapă la așa ceva.

Marea problemă e acum alta. Proiectele scrise de fosta administrație s-au cam terminat, iar administrația Robu nu prea a accesat bani europeni. Anul trecut au fost cică 10.000 de euro, în timp ce un orășel precum Buziașul a accesat cinci milioane de euro. Aceasta e dura realitate, în pofida derapajelor narcisiste ale primarului, care susține că municipalitatea e o campioană a proiectelor europene. O fi campioană, dar a proiectelor nescrise sau respinse. În lipsa acestor bani, primăria dă tot mai multe rateuri. Ce-ar spune o fotografie făcută la zi?

Robu a ajuns să se laude cu un drum de 800 de metri executat în două luni. La cele două poduri din zona Gării se lucrează în ralanti sau deloc. La spitalul de copii, firma de construcții vrea să se retragă din lipsa banilor. Unele șantiere din oraș par abandonate. La câteva regii și societăți ale municipalității sunt mari probleme cu plata salariilor. Zeci de firme care ar trebui să primească bani de la primărie sunt în pragul insolvabilității. Clubul născut de primar, ACS Poli, este în pragul falimentului. Conturile primăriei sunt goale tot timpul, așteptându-se cu înfrigurare ziua de 10 a fiecărei luni, atunci când intră impozitele pe venit. Soluție paliativă, profitul unor societăți ale CL care încă funcționează a fost confiscat de primărie, oarecum cu forțarea legii, pe modelul Liviu Dragnea, care a luat profiturile societăților naționale pentru a astupa găurile guvernului. Timișoara aduce ca o mașinărie care plesnește peste tot, iar mecanicul ei (primăria) mai poate doar să lege cu o sârmă într-o parte, să strângă cu un șurub în altă parte, în așteptarea deznodământului.

Una peste alta, Primăria Timișoara este la marginea prăpastiei. Atenție! E vorba de o primărie cu un buget imens și unde rata colectării este de peste 90%. Nu ca prin orășele din Est sau Sud unde e de sub 50%. Cum s-a ajuns aici? În primul rând, fiindcă n-au fost atrași bani europeni, așa cum am arătat mai sus. În al doilea rând – lucru care s-a întâmplat în mai toate primăriile din țară – a fost majorarea fără discernământ a salariilor. E adevărat cu voie de la Guvernul PSD. Dar, dacă ai puțin discernământ, nu triplezi salariile. Nu dai unui polițist local salariu de multinațională. Nu angajezi sinecuriști pe 6.000-7.000 de lei lunar, ci, din contră, faci ordine. Astfel s-a ajuns la falimentarea conceptutului de „dezvoltare în forță” a Timișoarei. Dar asta e pagubă în ciuperci. Mai grav e că Timișoara e pe punctul de-a intra în insolvență. Un lucru pe care Robu, chiar în exuberanța sa aparent inconștientă, îl cunoaște foarte bine, dar nu-l spune.