Fiecare bătăuș are în raniță bastonul de jandarm și carnetul de partid

Un zugrav, vreun croitor, jurnalist sau un simplu purtător de opinie își pot arăta fără niciun fel de reținere simpatiile sau orientările politice. Fiecare dintre aceștia, dacă își deranjează concetățenii cu care relaționează, își poate pierde, la urma urmelor, relația comercială sau interacțiunea socială cu cel ce se consideră afectat. Bunăoară, frizerul își pierde clientul de pe scaun dacă îl plictisește cu povești anti-PSD sau cu înjurături la adresa liberalilor, noi, cei care ne dăm cu părerea, ne putem trezi cu cititori mai puțini și ne pierdem rostul, dar pentru un jandarm nu este atât de simplu. Colegul Ino vorbește alăturat de latura penală a acțiunii jandarmilor și se întreba dacă statul român are puterea să ducă la capăt și să pedepsească faptele grotești făcute de jandarmi sau de alți huligani. Eu vreau să mă refer la altă față a jandarmului culpabil pentru evenimentele de vineri. Este vorba de jandarmul simpatizant, chiar angajat politic.

Firește că nu mă refer la toți jandarmii. Îmi place să cred că măcar câteva procente dintre ei sunt rușinate de imaginea câștigată pe 10 august, la mitingul diasporei, de instituția pentru care lucrează. N-am să vorbesc despre jandarmi ca despre o categorie de funcționari ai statului inutilă. Din contră, am fi la marginea haosului fără ordine publică, fără capacitatea de a interveni în situații de urgență, iar văicăreala unora pe umerii Jandarmeriei nu-și are rostul. Ea, ca instituție, trebuie respectată, dar în niciun caz așa cum s-a prezentat în seara de vineri. Aș vrea să revin la profilul jandarmului care s-a comportat ca un participant activ la mitingul PSD din iunie și care a dat nas în nas cu un participant la mitingul anti-PSD al diasporei. Ba chiar mai rău. Celor de la mitingul „în alb” li se rupea că la tribună vorbea Dragnea și s-au luat să plece acasă. Jandarmii păreau capabili de multă abnegație și treaba asta doare.

Suntem într-o situație deosebit de periculoasă să observăm un astfel de comportament partizan în cazul unor angajați ai unei instituții a statului care, prin profesionalism, ar trebui să manifeste neutralitate. Ce aveau de apărat cei care dădeau cu sălbăticie în protestatari? Mă tem că unii jandarmi au văzut în ochi nu personaje huliganice, nu adversari ai democrației și conturbatori ai liniștii publice, ci niște dușmani politici. Poate un om cu calități mai degrabă fizice să se simtă în pericol atunci când vede în „patronii” săi politici singurii angajatori care îi asigură salariul bun pe care îl încasează, vârsta de pensionare fragedă și alte avantaje obținute ca slujbaș al statului? Poate. Și devine chiar sinistru scenariul în care un militant politic îmbracă haina militară pentru a tranșa fizic o dispută cu concetățeni ai lui. În primul rând pentru că, orbit de dușmănie politică, nu mai acționează respectând legile și regulamentele de funcționare ale armei. Apoi, mai grav, acest activist politic se protejează de lege prin spectrul ultrajului ce planează asupra oricărei persoane cu care ar intra în conflict fizic sau verbal.

Nu poți fi și jucător politic, și arbitru în funcționarea statului. Sau poți fi și atunci ajungem la situații de genul celor petrecute vineri, la mitingul din Piața Victorie din București, acolo unde am văzut jandarmi lovind cu o îndârjire ce nu poate fi explicată decât oferindu-i valențe pasionale. Mă tem că unii jandarmi nici nu știu că au greșit. Mă tem că sentimentul lăsat de PSD că partidul va avea grijă de ai lor le-a oferit o stare confortabilă nu numai șefilor Jandarmeriei, ci și celor din detașamentele de intervenție. Ne întoarcem la vremurile în care un angajat în instituțiile de forță ale statului se poate aștepta la recompense pentru dăruirea lui, nicidecum la anchete penale și sancțiuni. Sunt convins că maeștrii în mânuirea pulanului nu s-ar fi gândit nici măcar o clipă că procurorii nu le vor ține partea, că doar sunt tot de partea statului, ca și ei, iar statul sunt munții, dealurile, câmpiile, pensionarii, oamenii muncii de la orașe și sate, partidul, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Rovana Plumb sau Codrin Ștefănescu.

Cred că oamenii ăștia nu s-au gândit vreun moment din viața lor împlinită odată cu angajarea la Ministerul Administrației și Internelor că sunt plătiți și pregătiți să protejeze cetățenii plătitori de taxe, taxe din care își încasează și ei salariul, nu să le dea cu bastoanele și gazele în față până în pragul leșinului. Sunt convins că cei mai mulți dintre aceștia consideră PSD adevăratul lor angajator și cu acest „confort” ar putea trăi chiar și-n lipsa democrației, Iar lipsa democrației nici n-ar observa-o.