Invatamant

Vietnamezii au venit din nou la Politehnică. După 44 de ani

Erau o prezență cu adevărat exotică la Timișoara și mulți dintre cei care au absolvit Politehnica în anii 70 își amintesc de ei. Vorbim despre studenții vietnamezi, care studiau la Chimie sau la Construcții. După peste 4 decenii, o parte dintre ei au revenit la Poli.

Vizită inedită la Universitatea Politehnica Timișoara. 16 foști studenți vietnamezi ai Institutului Politehnic „Traian Vuia”, cum se numea instituția, au revenit în orașul de pe Bega. Cinci dintre oaspeți au absolvit Facultatea de Chimie, iar 11, pe cea de Construcții. Ei au rememorat, alături de colegii români, momentele plăcute petrecute în perioada studenției, și-au reamintit echipele care se formaseră atunci între studenți români și vietnamezi, pentru a-i învăța limba română, limbă pe care, deși nu au mai folosit-o de peste 40 de ani, o vorbesc încă foarte bine. În acea perioadă, statul vietnamez, distrus de război, avea nevoie de specialiști care să pună umărul la reconstrucția țării. Regimul comunist al României din acea perioadă i-a acceptat la studii, iar acum statul vietnamez dorește să-și exprime recunoștința față de cei care i-au ajutat atunci când au avut cea mai mare nevoie. „Anul viitor vor fi acordate medalii, chiar dacă unele post-mortem, acelora care i-au ajutat în perioada studenției, printre aceștia regăsindu-se rectorul de atunci al Politehnicii, Ioan Anton, sau profesori de renume cum au fost Coriolan Drăgulescu sau Vasile Cocheci”, transmit reprezentanții UPT. Oaspeții vietnamezi, dar și colegii lor români, și-au amintit sălile din clădirea Rectoratului UPT, unde, acum peste 40 de ani, studiau sau dădeau examene, toți promitând o revedere anul viitor, când se împlinesc 45 de ani de la absolvire.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago