Social

Morții – așteptați să curețe buruienile din unele cimitire din Timișoara. Crucile nu se mai văd de iarba înaltă

Unii administratori de cimitire așteaptă, se pare, să iasă morții din mormânt ca să curețe buruienile care au crescut mai mari decât crucile. Și poate că nu va dura mult până când cei trecuți pe lumea cealaltă vor organiza o acțiune de curățenie pe lumea noastră, în locul unde li se odihnesc „rămășițele”.

Polițiștii locali din Timișoara au reverificat cimitirele din oraș unde au fost constatate nereguli, fiind aplicate sancțiuni de 5000 de lei. Au fost amendați cei care au grijă (vorba vine…) de cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu, după ce luna trecută administratorii cimitirelor Calea Șagului și Stuparilor au fost, de asemenea, sancționați pentru neîngrijirea acestora și necosirea buruienilor.
Polițiștii locali transmit că proprietarii terenurilor (sau administratorii) trebuie să le igienizeze și să le cosească de buruieni, pentru a preveni apariția plantelor alergene, printre care și ambrozia, care duc la probleme medicale pentru tot mai mulți cetățeni. În urma verificărilor efectuate și a parcurgerii etapelor de identificare a proprietarilor, în cazul a 45 dintre aceștia au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 56.500 lei în ultima lună, după ce anterior acestora au mai fost aplicate ale 54 de sancțiuni în valoare de 76.500 lei.
Persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul împrejmuirilor acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 1500 și 2500 lei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

14 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

18 ore ago