Sport

Dubla lui Bozian a rezolvat derby-ul. ASU Poli învinge după prelungiri Ripensia şi merge în 16-imile Cupei

Meci spectaculos, cu ratări, goluri, prelungiri şi decizii controversate ale arbitrilor. Aşa s-a văzut duelul din turul IV al Cupei României dintre Ripensia şi Politehnica. Echipa roş-galbenă a jucat rolul de gazdă, dar în cele din urmă a pierdut după un meci dramatic. A fost 1-2, cu 1-1 după 45 de minute şi tot 1-1 după 90 de minute.

Partida a avut toate elementele unui derby. Ripensia a avut două transversale, ambele în prelungiri, tot acolo şi un gol anulat, o reuşită din penalty, prin Bădăuţă, în timp ce Politehnica a venit cu o posesie mai bună, ocazii mai multe şi două goluri înscrie de Bozian, şeptarul lui Cosmin Petruescu dovedindu-se decisiv, la fel ca în deplasarea din campionat de la Bacău, unde a reuşit, de asemenea, o dublă.

Una peste alta, un meci atractiv, cu două echipe ce şi-au dorit victoria, care au luptat şi au dat totul pentru calificare. Politehnica domină în continuare Ripensia la meciurile directe, având 6-1 în ultimii ani.

Ripensia: Păduraru – B. Străuț, M. Toma, Apro – Ad. Popa, Burdeț, Anghelina (103, Zaluschi), C. Toma – Monea (110, Bărică), Dumiter, Ungureanu (37, Bădăuță). Antrenor: Radu Suciu.

Politehnica: Murariu – Nicolescu, Mera (76, Bănică), Scutaru, Cojocaru – Vidrăsan, Ignea (110, Lazea) – Schieb (18 Miholca, 90 Ghinescu), Bozian, Bedea – Velici.
Antrenor: Cosmin Petruescu.

Arbitru: Florin Miron (Bucureşti); Asistenţi: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara).

Au marcat: Bădăuţă, 40 penalty, respectiv Bozian, 19 şi 95.
Eliminat: B. Străuţ, 71.

Revenind la liga secundă, Ripensia joacă în etapa a VII-a sâmbătă, de la ora 11, cu CS Balotești, pe teren propriu, în timp ce Politehnica va juca duminică, de la ora 13, pe terenul Petrolului Ploiești.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

19 ore ago