Prefectul Eva Andreaș a solicitat reprezentanților instituțiilor din Colegiul Prefectural să prezinte situația pregătirilor pentru deszăpezire. Pe drumurile județene și naționale, teoretic, stăm bine. În Timișoara, primăria spune că e în procedură de atribuire de contracte, deși nu se știe cum.
Pe drumurile naționale și autostrăzi, cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) au 37% din materialul antiderapant necesar în această iarnă – 4.746 tone de material antiderapant, având un necesar de 17.846 tone. Reprezentanții DRDP spun că există contracte de deszăpezire încheiate pe patru ani și că urmează să fie completată cantitatea de material antiderapant. În ceea ce privește drumurile județene, CJ Timiș a transmis că punerea în ordine a bazelor de deszăpezire pe timpul iernii se va încheia până la 15 noiembrie. De asemenea, 30% din candtitatea de material antiderapant va fi achiziționată până la 1 decembrie, iar 50% până la 31 decembrie, urmînd să se facă completarea în funcţie de condiţiile meteo şi de necesităţi. Același grafic există și pentru clorură de calciu. Pe drumurile judeţene se acţionează cu amestec de material antiderapant (nisip) şi sare, în proporţie de 70% nisip şi 30% sare.
Conform unei adrese transmise Instituției Prefectului Timiș, Primăria Timișoara se află în procedura de atribuire de contracte pentru deszăpezire. Pe 5 septembrie, consilierii locali au aprobat delegarea de gestiune a serviciului public de deszăpezire, dar nu se știe încă dacă va fi licitație sau încredințare directă către o societate din subordinea CL. Cert este că PMT nu mai are contracte de deszăpezire din primăvara acestui an. Prefectul Eva Andreaș a decalrat că, la fel ca anul trecut, reprezentanții Instituției Prefectului vor verifica stocurile de materal antiderapant ale celor care trebuie să acționeze atunci când apar primii fulgi de zăpadă.
Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…