Social

Pe segway, la vânătoare de bizoni

De când se deplasează pe segway-uri, polițiștii locali amendează mai cu spor șoferii care parchează pe unde li se năzare. Numai în ultima lună, peste 300 de conducători auto au fost arși la buzunare.

Polițiștii locali continuă să supravegheze pistele pentru bicicliști din Timișoara, pentru a veni în sprijinul celor care pedalează și care nu le pot folosi, din cauza autovehiculelor parcate. De la începutul verii au fost instituite, exact în acest scop, patrule de polițiști locali pe segway-uri care au ca prioritate deplasarea pe aceste piste. În ultima lună, ei au aplicat 322 sancțiuni contravenționale. Sancțiunile sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste. Poliția Locală îi roagă pe timișoreni ca, în cazul în care dau peste șoferi parcați aiurea, să sune la numerele de telefon 0256-968 și 0256-246.112, sau la numărul de telefon înființat special pentru bicicliști, 0356-913.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

8 minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

15 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

35 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

53 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago