După ce E.On a închis robinetul a doua oară în acest an, pentru neplata la timp a facturilor de către Colterm, primarul Nicolae Robu anunță că s-a înțeles cu furnizorul de gaz. Asta, în ciuda a ceea se vede la televizor sau se poate citi „pe web”. UPDATE: Apa caldă va reveni vineri după-amiază.
E.ON a închis joi robinetul către Colterm, după ce societatea nu a putut să-și achite facturile. „Am avut conturile blocate. De luni fac demersuri cu Banca Transilvania, cei de la Oradea trebuie să ne elibereze garanția pentru certificatele verzi. Am promis celor de la E.ON că le achităm 2 milioane de lei când avem eliberată garanția de la Oradea. Azi-dimineață (joi – n.r.) aveam conturile deblocate. Primăria a virat tot azi-dimineață ultima rată către Oradea. Când vor primi bani, ei ne vor debloca garanția”, explica Emil Șerpe, directorul Colterm. Furnizarea apei calde n-a fost întreruptă, pentru că societatea a putut asigura acest serviciu. Conform lui Șerpe, datoriile curente către E.ON erau de circa 7 milioane de lei.
Primarul Nicolae Robu a anunțat joi seară, pe Facebook, că totul s-a rezolvat. „Tocmai am încheiat o înțelegere cu conducerea EON Gaz România privind reluarea furnizării de gaz către compania de termoficare a Timișoarei, Colterm. Am explicat convingător că situația financiară critică a Primăriei Timișoara e la final, că în zilele următoare, până la sfârșitul lunii septembrie, vom încasa sume mari ca taxe și impozite locale de la firme, mai general zis de la persoane juridice și vom achita toate restanțele de plată semnificative, către toți partenerii și cu prioritate către EON Gaz România. Din nou, cele 60.000 de familii abonate la Colterm vor constata că una e la robineții din casele lor – e apă caldă, cum e firesc! – și alta la televizor și pe web! Din nou, jurnaliști cu excese de «entuziasm» n-au avut răbdare să vadă dacă apa se și răcește, ci au trâmbițat cu pompă – ba chiar cu mare satisfacție, după cum vorbeau! – că 60.000 de familii de timișoreni au rămas fără apă caldă! Ei bine, n-au rămas și nu vor rămâne! Ne-a fost greu, stimați timișoreni, dar, cu toate greutățile în cârcă, am făcut extrem de multe lucruri în acești ani și vom continua să facem, în condițiile în care am avut și de redresat toate societățile Primăriei în afară de Aquatim, singura care mergea bine”, a scris edilul.
UPDATE1: Lucrurile nu stau chiar așa, pentru că unii timișoreni au rămas deja fără apă caldă. „Domnul primar s-a înțeles cu cei de la E.ON, așteptăm o anexă la contract și, după ce va fi semnată, se va da drumul la fgaz. Luni vom vira 2 milioane de lei. Nu au pornit încă gazul, apă caldă cred că încă există la robinete, sunt zone unde consumul a fost mai mare (…) După ce pornesc robinetul durează o oră și un pic până pornim termoficarea. Nu putem folosi combustibil alternativ, din cauza consumului redus de energie termică. Estimez că în câteva ore va fi apă caldă peste tot”, spune directorul Colterm, Emil Șerpe.
UPDATE2: E.ON a reluat furnizarea de gaz către Colterm după ora 13.30, astfel că, în această după-amiază, apa caldă ar trebui să revină la robinete. E.ON a fost de acord ca societatea de termoficare să plătească până luni, 17 septembrie, suma de 2 milioane de lei.
UPDATE3:Colterm are termen până luni, la ora 15
E.ON Energie România a reluat furnizarea de gaze naturale către Colterm, ca urmare a asumării de către Primăria Timişoara a unei plăţi către societatea de termoficare, constând în suma restantă a tranşelor de plată, conform convenţiei de plata şi garantare tripartite. În baza angajamentului, restanţa va fi achitată către furnizor până luni, 17 septembrie a.c., ora 15. „E.ON Energie România a fost nevoită să sisteze joi, 13 septembrie, începând cu ora 14, volumele de gaze naturale livrate către Colterm, din cauza nerespectării convenţiei de plată (…) În calitate de furnizor de gaze naturale, compania noastră a transmis numeroase notificări prin care a solicitat plata datoriilor. Ne exprimăm încrederea că societatea Colterm şi Municipiul Timişoara vor identifica o soluţie viabilă de plată a datoriilor, în conformitate cu obligaţiile asumate prin convenţiile semnate”, au transmis reprezentanții companiei.
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…