Social

Timișul, pe locul 14 în topul național de la „Let’s Do It, România!”

Timișul a fost pe poziția cu numărul 14 în topul Let’s Do It, România!, în ceea ce privește numărul de voluntari care au participat în 15 septembrie la marea curățenie națională.

Acțiunea „Let’s Do It, România!” a avut loc în 15 septembrie, fiind cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare. O primă estimare arată că 338.038 de voluntari au adunat 467.453 saci cu deșeuri. Topul județelor cu cei mai mulți voluntari este condus de Maramureș – 32.142 voluntari, 21.008 saci, Botoșani – 25.600 voluntari, 21.000 saci, Bihor – 23.000 voluntari, 30.000 saci. Timișul ocupă locul 14 în clasament, cu 7.630 voluntari și 10.140 saci colectați.

„Am fost copleșiți de susținerea pe care a avut-o Let’s Do It, Romania! într-un an dificil din foarte multe puncte de vedere, de la contextul politic și social, la diverse provocări din partea vremii sau organizatorice. Cu toate acestea, am reușit cea mai mare mobilizare de până acum. Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curățenie pe an, efectele ei se văd mult după, în mentalitatea oamenilor despre deșeuri și despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conștiința civică și respectul față de natură. Mulțumim tuturor celor care au dat câteva ore din timpul lor de weekend pentru Let’s Do It, Romania!” a declarat Ionuț Iordăchescu, project manager. La curățenie au participat peste 1.200 de primării, școli, instituții județene, alături de companii, ong-uri și centre de plasament, sute de soldați ai Armatei Române, angajați ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei Române au luat parte la Ziua de Curățenie Națională, dar și angajați ai penitenciarelor și deținuți.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

6 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

6 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

6 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

6 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

6 ore ago