Invatamant

Aniversare la Politehnică: 20 de ani de învățământ la distanță

Universitatea Politehnica celebrează, în aceste zile, 20 de ani de la înființarea Centrului de ID/IFR și e-Learning – CeL. Sunt invitate să participe toate promoțiile de la cele patru specializări: Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații (fost Tehnologii Audio-Video și Multimedia), Informatică, Comunicare și Relații Publice, Tehnologia Construcțiilor de Mașini.

CeL a fost înființat în 1998, sub denumirea Centrul de Studii în Învățământ la Distanță, în cadrul programului Phare Multi-Country. Scopul său era integrarea funcțională în rețeaua trans-regională de centre de studii în învățământ deschis la distanță din Europa Centrală și de Est. Devenit, între timp, Centrul de ID/IFR și e-Learning – CeL, acesta a inițiat, promovat și gestionat învățământul la distanță în universitate, a creat și a gestionat Campusul Virtual al UPT și a dezvoltat activități de cercetare și implementare în eLearning și blended learning, mobile learning, a promovat resursele educaționale deschise (OER), educația deschisă, a dezvoltat UniCampus ca primul MOOC (Massive Open Online Courses) universitar din România pentru cursuri online, gratuite și deschise. Studenți din toată țara au absolvit cursurile CeL. Unii sunt din Timișoara, alții au străbătut România din celălalt capăt al ei. Mii de tineri au urmat fie programe complete de studii universitare, fie cursuri de formare, perfecționare sau specializare. Aniversarea de 20 ani programează mai multe manifestări. Mai multe informații, pe elearning.upt.ro. Iată și programul:

Vineri, 5 octombrie

orele 10 – 13 – International Conference on eLearning in Central and Eastern Europe, sala Auditorium, Centrul de conferințe UPT
ora 15 – Aniversarea a 20 de ani CeL@20 – (CeL 20 years Ceremony – CeL@20), sala Auditorium, Centrul de conferințe UPT

Sâmbătă, 6 octombrie

ora 8 – Deschiderea anului universitar 2018-2019 pentru studenții anului I de la învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă, sala Auditorium, Centrul de conferințe UPT
ora 10 – Întâlnirea absolvenților de la învățământ la distanță – CeL Alumni Party, sala Auditorium, Centrul de conferințe UPT

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

7 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

11 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

12 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

15 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

16 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

16 ore ago