Invatamant

Bursă în America pentru un cercetător de la Universitatea de Vest din Timișoara

Un cercetător de la Universtatea de Vest Timișoara a primit o bursă importantă în Statele Unite. Studiul pe care acesta îl va realiza în America are aplicabilitate în zborul la altitudine mare și în medicină.

Victor Ambruș, lector la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara, care a câștigat o bursă Fulbright Senior, în domeniul Fizicii Matematice. Cercetătorul va face un stagiu de cercetare în Statele Unite, la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virgina, concentrându-și studiul pe curgerea gazelor rarefiate prin microcanale. Cercetarea lect. dr. Ambruș, care predă fizica fluidelor la UVT, se poate aplica în dezvoltarea micro-sistemelor electro-mecanice, a aparaturii medicale miniaturizate și în optimizarea fuselajelor pentru zborul la altitudini mari.

„Mulțumesc comisiei Fulbright Româno-Americane pentru oportunitatea și onoarea de a desfășura un stagiu de cercetare postdoctorală într-un colectiv prestigios al unei universități din SUA, în calitate de «Fulbrighter». De asemenea, mulțumesc colegilor și colaboratorilor mei pentru ajutor și pentru sprijinirea candidaturii mele”, a spus Ambruș.

Profesorii UVT sunt recunoscuți pe plan internațional. „Reușita colegului nostru este parte a unui șir întreg de recunoașteri pe plan național și internațional obținute de profesorii Universității. Valoarea unei instituții de învățământ superior este dată în primul rând de resursa sa umană. Stăm foarte bine la acest capitol. Dovadă sunt premiile Academiei Române, ale Asociației Orizonturi Universitare și Premiile Elsevier Scopus Award, dacă e să menționez doar câteva reușite”, a declarat, la rândul lui, rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

17 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

19 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

29 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago